Campania Umanitară „IUBEȘTI ȘI CREDINȚĂ DĂRUIEȘTI”

Mihai Căldăraru, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități AEDOPS ROMÂNIA, dorește sa ducă un număr de 40 de persoane defavorizate și cu dizabilități la Sfânta CUV PARASCHEVA. În data de 08.10.2021 – 09.10.2021, a avut discuții cu  Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Unde sa discutat despre o masa pe zi, transportul gratuit din București spre Iași.

Citește și: De ce ciobanii se cred deștepți? O analiză a percepției și a realității

Mihai Căldăraru este un tânăr din București, care astăzi are 35 de ani. Născut ultimul într-o familie cu mulți copii, nu a avut parte de copilărie precum ceilalți șase frați ai lui.

Mai mult de jumătate din viață a petrecut-o prin orfelinate, unde a fost abandonat de părinți, imediat după naștere. La Revoluție, încă nu împlinise 1 an. Și-a regăsit familia abia după vârsta majoratului, însă a continuat să-și trăiască viața singur, pe cont propriu.

Citește și: La ce ajută sfeștania într-o casă? Importanța binecuvântării și beneficiile spirituale

Prima slujbă a fost aceea de ajutor într-un restaurant, la spălat de vase. Bătăile luate în orfelinate l-au marcat pentru tot restul vieții. Supliciul îndurat pe toată perioada copilăriei i-a dat și un sens în anii ce au urmat, acela de a sări în ajutorul celor necăjiți, asa cum a fost și el.

Din anul 2011 s-a dedicat celor nevoiași, după ce a „pus pe roate” o asociație nonprofit . „Ajutorarea celor nevoiaşi” este sloganul care îl ține în activitate și în ziua de astăzi.

Citește și: Nereguli grave în centrele de asistență socială din Mureș: O problemă ce necesită acțiuni urgente

Mihai nu cere bani! Tot sprijinul cerut pentru cei nevoiași constă în alimente, haine, dulciuri și alte produse de strictă necesitate precum cele igienico-sanitare. Munca de ajutorare a celor nevoiași are și o răsplată pe măsură, spune Mihai! „Este vorba despre zâmbetul de pe fața lor!

Mihai Căldăraru. Director General -Direcția Generală de Asistență Socială și Persoane Dizabilități. a anunțat vineri, într-un mesaj pe site-ul aedops.ro, că bătrânii și copii aflați în izolare sau cu restricții de deplasare și persoanele cu dizabilități pot suna la numărul de telefon 0729.733.333 atunci când au nevoie de ajutor.