Social

AEDOPS România și Asociația Cataleya/Yris lansează Campania Umanitară

Într-un efort comun de a aduce zâmbetul pe chipurile copiilor cu dizabilități, Direcția Generală de Asistență Socială AEDOPS România și Asociația Cataleya/Yris se unesc pentru a organiza a doua ediție a evenimentului „Impreună pentru copii cu dizabilități”.

Sâmbătă, 25 mai 2024, începând cu ora 10:00, va avea loc o expoziție cu licitație caritabilă, ce va include desene și fotografii realizate de artiști elevi govoreni. Aceste lucrări vor fi expuse atât în Parcul Balnear Central, cât și în incinta Centrului Cultural Virginia Andreescu, clădirea simbol a stațiunii Băile Govora.

Evenimentul va fi animat de trupe de dans și va include prezența unor animatori specializați în divertismentul copiilor, toate acestea desfășurându-se într-un decor de basm, în stațiunea cu cel mai curat aer din Europa.

În încercarea de a face din 25 Mai o zi specială pentru copiii cu dizabilități, Direcția Generală de Asistență Socială AEDOPS România va organiza o petrecere în aer liber, unde vor fi disponibile donații sub formă de suc, dulciuri, produse de igienă, baloane, cântece, jocuri și multă voie bună.

Dacă doriți să fiți parte din această poveste minunată, puteți alege să susțineți cu o donație unul sau mai mulți copii dintre cei aproximativ 200 care vor fi prezenți la eveniment. Scopul nostru este să le oferim acestor copii o zi de neuitat, plină de bucurie și distracție, într-un cadru sigur și stimulant.

Informațiile despre campania noastră vor fi promovate în mass-media, inclusiv la televiziunile Antena 3, Inedit TV, Prima TV, și la Radio Accent Oltenia și VTV.

Cu recunoștință pentru gândurile bune și generozitatea pe care ne-ați arătat-o mereu, vă invităm să vă alăturați acestei cauze nobile. Cu ajutorul dumneavoastră, putem face ca fiecare copil cu dizabilități să simtă că este parte dintr-o comunitate care îl susține și îl încurajează să zâmbească.

Cu speranța unei colaborări fructuoase,

Mihai Căldăraru Director Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului România