Carmen Şerban: „Minunea care mi-a schimbat viața”

Carmen Şerban a povestit cum a fost întâlnirea cu minunile care i-au schimbat viața și care au ajutat-o să lupte cu boala.

Carmen Șerban a ieșit victorioasă din lupta cu cancerul. Artista s-a îndreptat către Biserică, după ce medicii nu i-au dat prea multe șanse de succes.
În urmă cu aproximativ 11 ani, a fost diagnosticată cu o formă de cancer la sân destul de gravă.

Artista nu a avut niciun simptom, descoperind acest lucru la un simplu control de rutină, pe care obișnuiește să îl facă regulat. Vestea pe care i-a dat-o doctorul a șocat-o însă pe aceasta, iar ceea ce a urmat a fost cumplit.

Citește și: Grigore Leşe, transportat de urgenţă la spital după un recital emoţionant la Gala Premiului „Mihai Eminescu”

De dimineață, la prima oră, la ora 7, eram deja la Biserica Nașterii Domnului Iisus Hristos din Betleem și am avut bucuria și norocul, binecuvântarea, nu norocul, să mă împărtășească chiar starețul. Eu sunt un om care iubește foarte mult și cred foarte mult în Dumnezeu. Îl iubesc pe Dumnezeu și cred în El. Una din minunile care mi-au schimbat deja viața este, în primul rând, faptul că m-am vindecat de un cancer prin credință. Știți foarte bine povestea mea, fanii mei o cunosc. Într-adevăr, am avut un cancer în urmă cu 11 sau 12 ani, când am fost depistată. Se mărea de la o zi la alta, de la o lună la alta, era galopant cancerul și l-am vindecat într-un an și jumătate doar prin credință.
Fără medici, desigur sub monitorizarea medicilor, care nu voiau să îmi administreze tratament medical, ci pur și simplu mă trimiteau să merg la biserică. Eu credeam atunci că au luat-o razna preoții și în gândul meu îi înjuram. Acum m-am vindecat, sunt vindecată, sunt bine și fericită”, a mai completat ea ”, a mărturisit cânăreaţa Carmen Șerban

sursa

Citește și: Amna, vacanță de vis alături de noul iubit: „Viața este mai frumoasă”

Lasă un răspuns