Colindătorii cu „boxe sau vuvuzele” pot fi amendaţi cu 1000 de lei dacă tulbură liniştea

Colindatul cu boxa sau vuvuzelele, de pildă, se încadrează la tulburarea liniştii publice. La Constanţa, astfel de grupuri de colindători au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 16.000 de lei.
Colindătorii pot fi amendaţi. Suntem în luna decembrie, luna cadourilor, a colindelor, a brazilor (tăiați din păduri sau artificiali), a luminițelor multe și colorate și a micilor vacanțe, dar şi a colindătorilor urbani pe stil nou. Potrivit poliţiştilor, colindătorii ar putea fi sancţionaţi dacă modalitatea prin care se exprimă este deranjantă pentru cetăţeni.

Crăciunul nu mai este de multă vreme o sărbătoare religioasă, una în care se naște Iisus în fiecare an, ci mai degrabă una pur comercială. Se vinde orice legat de sărbătoare, inclusiv spiritul Crăciunului şi tradiţiile.
Colindatul cu boxa sau vuvuzelele, de pildă, se încadrează la tulburarea liniştii publice. La Constanţa, astfel de grupuri de colindători au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 16.000 de lei.

Citește și: Fraudă masivă în Delta Dunării: Român trimis în judecată de Parchetul European pentru utilizarea ilegală a fondurilor europene

Ca şi cadru legal, poliţiştii reamintesc că „Tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larmă constituie contravenție, potrivit Legii 61/1991, și se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei.”

Oamenii legii recomandă persoanelor care surprind astfel de situaţiii să sesizeze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau secția de poliție de pe raza locuinței.
Cu boxa după ei, brașoveni au plecat la colindat îmbrăcați în costum de Moș Crăciun. Aceștia au devenit agasanți pentru oamenii pe care îi întâmpină pe străzi, singura scăpare a acestora fiind să le ofere bani. Cartierele din Brașov și străzile din zona centrală au fost luate cu asalt de cete de colindători extrem de gălăgioși.

Citește și: Poșta Română inițiază un program de plecări voluntare pentru reorganizarea companiei

Cei care doresc să cânte pe domeniul public au nevoie de aprobare din partea primăriei, dar majoritatea nu cer asta. Oamenii legii îi pot sancționa doar atunci când îi prind în fapt.
„Instituția noastră este pregătită să intervină în astfel de situații. Conform legii 61, tulburarea liniștii și ordinii publice, se sancționează constravențional cu amendă între 200 și 1.000 de lei. Sunt și grupuri de colindători care în baza unui acord eliberat de Primăria Municipiului Brașov pot să desfășoare astfel de activități pe domeniul public. Nu cred că acei colindători cu boxe protabile, capre, urși ar fi autorizați. Îi legitimăm, verificăm dacă au acord sau abonamente care să îi împuternicească să desfășoare astfel de activități, în caz contrar, individual sunt sancționați contravențional”, spune Dragoș Ioniță, din cadrul Biroului Operațiuni Operative al Poliției Locale Brașov.

sursa

Citește și: Se oferă 10.000 de lei pentru înlocuirea sobelor vechi: Programul „Rabla pentru sobe” începe în februarie 2025

Lasă un răspuns