Comisar-șef de la Școala de Poliție Câmpina, arestat preventiv pentru tentativă de viol asupra unui elev

Un comisar-șef în vârstă de 49 de ani, angajat de peste 20 de ani la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de tentativă de viol. Potrivit anchetatorilor, victima este un elev al instituției, un tânăr de 20 de ani.

Incidentul ar fi avut loc în timpul nopții, în incinta școlii

Potrivit informațiilor apărute în anchetă, comisarul i-ar fi chemat la raport, în miez de noapte, pe patru elevi, sub pretextul discutării unui incident legat de un alt cursant care fusese observat plângând în sala bagajelor. La un moment dat, polițistul ar fi cerut ca trei dintre elevi să părăsească biroul, rămânând singur cu tânărul care avea să devină victimă.

Elevul ar fi încercat să se opună, iar între cei doi ar fi avut loc o altercație. În timpul acesteia, comisarul i-ar fi rupt pantalonii și l-ar fi atins în zonele intime. Pentru a reuși să scape, tânărul i-ar fi spus agresorului că se va întoarce ulterior, când se va simți pregătit.

După incident, elevul a sesizat imediat conducerea școlii. A doua zi a fost informată poliția, iar la aproximativ o săptămână distanță comisarul-șef a fost reținut și ulterior arestat preventiv.

Reprezentanții Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina au transmis că instituția nu tolerează abateri de la normele legale sau de la regulamentul intern. Purtătoarea de cuvânt a școlii, Beatrice Melincianu, a declarat că polițistul a fost suspendat pe durata anchetei și că, în funcție de rezultatul cercetărilor, acesta poate fi destituit din instituție și din Ministerul Afacerilor Interne.

Comisarul-șef a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El neagă acuzațiile și a contestat măsura dispusă de instanță. Potrivit conducerii școlii, acesta a fost evaluat psihologic în luna noiembrie 2025, rezultatul fiind „apt psihologic”, iar până în prezent nu ar fi existat sesizări oficiale privind comportamente similare.

Cu toate acestea, pe rețelele sociale au apărut mesaje care sugerează că ar fi existat suspiciuni mai vechi. Unele persoane susțin că, în urmă cu mai mulți ani, circulau zvonuri potrivit cărora comisarul ar fi trimis mesaje nepotrivite unor elevi.

În acest context, conducerea școlii a dispus declanșarea unei anchete interne pentru a verifica dacă există și alte posibile victime. Până la acest caz, comisarul nu fusese sancționat disciplinar. El are un salariu de aproximativ 9.000 de lei și mai mulți membri ai familiei angajați în structurile de poliție, inclusiv un frate care lucrează la aceeași școală și o cumnată agent de poliție în Câmpina.

Publicitate
De la Parteneri