Actualitate

Coșmarul facturilor umflate ia sfârșit-Se vor modifica două legi importante

Un proiect de lege care se referă la modificarea a două legi importante va duce la schimbarea de optică juridică în materia facturilor la utilități, precum energia electrică, apa sau gazele naturale.

Până acum, facturile emise de distribuitori erau titluri executorii și puteau fi executate de către aceștia, în cazul în care clientul nu achita contravaloarea serviciilor prestate.

Un proiect de lege depus de un senator pentru dezbatere în Senatul României se referă la abrogarea a două texte de lege care transformă o simplă factură pentru utilități în titlu executoriu.

Astfel, articolul 32, alineatul 17 din Legea 241/2006, privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare urmează să fie abrogat dacă Senatul și Camera Deputaților vor decide în consecință.

Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu”, se arată în textu de lege indicat.

Și Legea nr. 51/2006 ar urma să fie modificată, la capitolul care prevede că facturile emise de distribuitorii de servicii publice sunt titluri executorii.

Doar Parlamentul poate decide acest lucru
Modificarea legislației în acest domeniu ar duce la dispariția unor abuzuri din partea furnizorilor de servicii publice. Nu vor mai putea exista cazuri când pe numele unei persoane fizice s-a emis o factură de zeci de mii de euro, pentru energie electrică, în condițiile în care omul respectiv nu a consumat în toată viața lui cantitatea facturată. În aceste cazuri, oamenii refuză să plătească iar pentru a-și putea recupera datoria, furnizorul trebuie să recurgă la instanța de judecată, unde se discută cu probele pe masă.

Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis în 2020, două decizii de dezlegare a unor chestiuni de drept, prin care stabilește că interpretarea Codului Civil trebuie făcută în sensul în care o factură are forța unui titlu executoriu.

„Factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu”, au decis judecătorii de la Înalta Curte.

În consecință, doar modificarea legii prin abrogarea articolelor de lege care stabilesc această forță pentru o factură, va putea duce și la încetarea prevederilor deciziei ICCJ.

sursa