
Artistul, Culita Sterp si-a facut fanii curiosi, dupa ce cantaretul si-a dat liber sentimentelor, facand o declaratie de dragoste in direct, fara nici o retinere, relateaza spynews.ro.
”În viața mea, de trei-patru ori am scris pentru prima dată unei fete”, a spus Culiță, în cadrul unei emisiuni TV.
Dupa atatea luni de la despartirea lui de Carmen de la Salciua, Culita spune ca a ales ca fiecare sa mearga pe drumul sau, fara nici o sansa de a se mai impaca.
”Au trecut deja șapte sau opt luni de la despărțire. Chiar am pus punct definitiv, fiecare pe drumul lui”, a mai spus artistul.
Dupa atatea luni de la suferinta despartirii, artistul iubeste din nou, doar ca nu vrea sa oficializeze in public.
În cadrul unei emisiuni TV, Culiță Sterp a șocat pe toată lumea.
După ce a vorbit de despărțirea de Carmen de la Sălciua, artistul a ținut să facă și o declarație de dragoste, însă nu a precizat și pentru cine.
”Vreau să-ți mulțumesc din suflet pentru clipele frumoase petrecute împreună.
Cel mai frumos cadou pe care pot să ți-l fac este să avem o familie și un cămin împreună, de care să avem grijă toată viața.
Te iubesc mult”, a declarat Culiță Sterp, șocându-și fanii.
Chiar dacă nu a specificat pentru cine este declarația, Culiță a mărturisit că gândul i-a fugit către cineva drag, atunci când a spus ce simte.







