Demisii în lanț după haosul apei din Prahova. Directorul Apele Române pleacă, directoarea ABA Buzău-Ialomița este dată afară. Ministrul Mediului tună și fulgeră

Criza apei potabile din Prahova a făcut primele victime la vârful instituțiilor responsabile. După zile întregi de bâlbe, tăceri suspecte și neglijențe strigătoare la cer, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a ieșit la atac într-o conferință de presă și a anunțat că directorul Apele Române, Florin Ghiță, a fost nevoit să-și depună demisia de onoare, iar directoarea Administrației Bazinale Buzău-Ialomița a fost demisă pe loc.

Potrivit ministrului, raportul preliminar legat de modul jalnic în care a fost gestionată criza a fost deja trimis procurorilor. Cu alte cuvinte, abia acum începe partea grea – și urâtă.

„Demisia de onoare” după un dezastru administrativ

Florin Ghiță, șeful Apele Române, a plecat „din proprie inițiativă”, dar contextul lasă puține dubii: scandalul a fost prea mare, iar presiunea publică a explodat. Interimatul va fi preluat de Sorin Rândașu, un oficial DSU trimis să stingă incendiul din sistem.

Buzoianu a încercat să-i ofere lui Ghiță o ultimă palmă politică ambalată frumos, lăudându-l că în mandatul lui „au crescut controalele”, lucru care până acum „părea un mit”. Ironia situației? Exact sub aceste controale „în creștere” s-a produs una dintre cele mai grave crize de apă potabilă din ultimii ani.

Demiteri și la nivelul ESZ Prahova

Ministrul Mediului a anunțat și alte măsuri dure. Consiliul de Administrație de la Exploatare Sistem Zonal Prahova va primi mandat clar: directorul general și directorul tehnic trebuie demiși, după ce au fost considerați direct responsabili de prăbușirea sistemului de verificare și reacție.

„Au fost considerate persoane vinovate de neîndeplinirea atribuțiilor”, a declarat tranșant Buzoianu.

Ilegalități scoase la suprafață abia acum

Ministrul a ținut să sublinieze că abia în ultimele luni, odată cu intensificarea controalelor, au ieșit la lumină ilegalități vechi de ani de zile: vânzări ilegale de terenuri pe faleze, construcții ridicate ilegal pe plaje, afaceri dubioase în Năvodari și în alte stațiuni. Toate acestea existau deja, doar că instituțiile „responsabile” se făceau că nu le văd.

Criza apei din Prahova a scos însă la iveală nu doar o problemă punctuală, ci un sistem prăbușit în indolență, complicități și neglijență criminală. Iar demisiile de acum par doar începutul unui lung șir de explicații pe care mulți funcționari vor fi obligați să le dea – în fața publicului și, posibil, în fața procurorilor.

Publicitate
Citeste si ...