
Elena Udrea a vorbit public pentru prima dată după ce a fost eliberată din Penitenciarul Târgșor. Fosta ministră a declarat că a trecut printr-o perioadă extrem de grea, pe care o consideră o încercare de la Dumnezeu, dar că a rămas puternică datorită credinței și sprijinului celor dragi. Udrea își reafirmă convingerea că a fost judecată incorect și spune că cea mai mare bucurie este că va putea fi din nou alături de fetița ei.
„Au fost trei ani și patru luni foarte grei”
La ieșirea din penitenciar, Elena Udrea a declarat:
„Este minunat că s-a terminat această încercare. Trei ani și patru luni sunt foarte grei, chiar și o lună în penitenciar e o suferință. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere. Le mulțumesc fetiței mele, mamei, soțului, avocaților. Fetița mea a trăit aproape patru ani fără mine, toate sărbătorile petrecute departe de mama ei.”
Udrea spune că a revenit în România cu speranța că va fi rejudecată, după ce Curtea Constituțională a declarat ilegal completul de cinci judecători care a dat condamnarea în dosarul Gala Bute. „Doar în cazul meu nu s-a aplicat această decizie, deși CCR a spus clar că acel complet nu a fost desemnat aleatoriu.”
„Pușcăria este mai grea pentru femei decât pentru bărbați”
Udrea a descris condițiile grele din penitenciarul Târgșor, afirmând că multe femei sunt în camere supraaglomerate, cu temperaturi extreme și fără șanse reale de a se apăra:
„Într-o cameră de opt paturi stau 14 femei. Sunt 50 de grade. Multe dintre ele sunt în amânări. Am întâlnit femei extraordinare, unele care n-au învățat nici să scrie sau să citească până la 50-60 de ani. Le-am ajutat să învețe, cum vreau acum să o ajut și pe fetița mea, care intră în clasa întâi.”
Ea a menționat și momentele dificile în care nu i s-a permis să fie alături de copilul ei: „Nu mi s-au dat nici 24 de ore să fiu lângă fiica mea. Alte persoane în situații similare au primit permisii de opt zile.”
„Nu mai vreau politică, ci o viață simplă alături de copilul meu”
Fosta ministră spune că experiența detenției a convins-o să se îndepărteze definitiv de politică:
„Nu-mi mai trece prin cap să mai fac politică. Dacă știam că voi ajunge să stau departe de copilul meu, aș fi renunțat mai devreme. Fetița mea a venit în viața mea când nu mai eram în politică și acum vreau doar o viață liniștită alături de ea.”
Udrea a menționat că, în viitor, își dorește să activeze într-un ONG care să sprijine reintegrarea foștilor deținuți:
„Sper să mă întrețină soțul o perioadă, apoi vreau să mă implic în sprijinirea reabilitării celor care ies din închisoare. Vreau să ajut oamenii să se reintegreze în societate.”
Situația juridică și intervenția chirurgicală
În paralel cu declarațiile sale, se desfășoară în continuare procesul privind contestația DNA la liberarea sa condiționată. Tribunalul Prahova urmează să judece cauza în data de 17 iulie.
Elena Udrea a fost eliberată condiționat printr-o decizie a Judecătoriei Ploiești, pe 1 iulie, în timp ce se afla internată în spital pentru o intervenție chirurgicală cauzată de o pancreatită acută.
Despre dosarul Gala Bute, Udrea susține în continuare că este nedreptățită:
„Eu plătesc costurile Galei ca și cum a fost organizată pentru mine. Interbox și-a primit onorariul, evenimentul a avut loc, dar eu plătesc de trei ori valoarea. Este vorba de o rețea de rechini imobiliari care așteaptă să cumpere bunurile executate la prețuri derizorii.”
„Eva nu știe că vin. E o surpriză pentru amândouă”
Vizibil emoționată, Udrea a spus că nu i-a mai promis nimic fiicei sale pentru că de prea multe ori a fost nevoită să își încalce promisiunile din cauza refuzurilor autorităților:
„I-am spus ultima dată că mai sunt doar nouă vizite, dar au trecut deja 18. De data asta va fi o surpriză – pentru ea și pentru mine.”
Fosta ministră a încheiat spunând că nu a reușit să ia legătura cu fostul președinte Traian Băsescu:
„Nu era pe lista mea de apeluri, așa că nu am putut vorbi cu el.”







