Guvernul are în vedere modificarea legislației și pedepsirea exemplară a celor prinși conducând băuți sau drogați, și toate astea după tragedia din stașiunea 2 Mai, când tânărul șofer de doar 19 ani, având un cocktail de cel pușin 6 substanțe interzise, sub influența cărora a ucis 2 tineri.
Dar mai bine mai târziu decât niciodată, desi semnalele tragediilor care au urmat au apărut de mai multă vreme, însă autoritațile nu le-au luat în serios.
Citește și: Este legal să conduci o mașină automată dacă ai făcut școala pe manuală?
Astfel, cei care vor fi prinși la volan băuți sau drogați nu vor mai putea conduce un autoturism timp de 10 ani.
De asemenea, autovehiculul folosit în momentul comiterii infracțiunii ar putea fi confiscat de poliție.
Citește și: Bicicliștii și utilizatorii de trotinete electrice riscă amenzi de până la 1.320 de lei
”Vor fi măsuri și pentru cei care vor conduce sub influența alcoolului și sub influența drogurilor, măsuri drastice și propuneri venite și de la colegi ca timp de cel puțin 10 ani să nu mai ai dreptul să deții un permis de conducere când vei fi depistat de către poliție într-o astfel de situație și chiar confiscarea autovehiculului pe care îl folosești în momentul infracțiunii.” – a declarat Marcel Ciolacu.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le pregătește șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor o serie de măsuri dure. Printre ele se numără confiscarea mașinilor conduse de șoferi care au consumat alcool sau droguri.
Citește și: Cum să Economisești la Întreținerea Iveco Daily fără a Compromite Calitatea Pieselor
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu merge și mai departe cu propunerile, acesta propune confiscarea masinii celor care transportă droguri. Cei care urmează să obțină, sau să iși reînoiască permisul de conducere ar urma sa fie testați anti drog. La fel și cei care au rămas făra permis în urma consumului de stupefiante.
Altă propunere este mărirea termenului pentru restituirea permisului de conducere, atunci când acesta a fost anulat, ca urmare a consumului de alcool şi droguri.
Rămâne să vedem dacă aceste măsuri chiar vor fi introduce în lege, sau vor fi doar intenții frumoase.