Politica

Klaus Iohannis s-a rugat pentru victimele incendiului de la Piatra-Neamț

Președintele Klaus Iohannis a transmis un nou mesaj de condoleanțe familiilor îndurerate de la Piatra Neamț. Totodată, șeful statatului a declarat că s-a rugat în biserică pentru victilele care au scăpat din incendiu și spera ca tehnicienii să acționeze corespunzător, ca astfel de incidente să fie evitate pe viitor.

„Este o imensă tragedie ce s-a întâmplat la Spitalul din Neamț. Tocmai vin din biserică, unde cu toții ne-am rugat pentru victimele incendiului. Ce pot să spun? Condoleanțe familiilor îndurerate, iar celor care au supraviețuit însănătoșire grabnică! Este foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu, pentru a evita în viitor situații similare și, evident, acest accident groaznic ne arată încă o dată, dacă a fost nevoie, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România”, a declarat șeful statului.

Întrebat de către jurnaliști dacă o astfel de tragedie s-ar putea repeta și în alte părți ale țării, președintele a răspuns: „Doamne ferește! Dar cred că echipele care au mers acolo să verifice cauzele acestui incendiu vor comunica imediat ce se află exact mersul lucrurilor și este clar că trebuie trase învățămintele de aici, pentru a preveni astfel de accidente în alte părți”.

Totodată, referitor la posibile astfel de eveniment și în alte secții de ATI, Klaus Iohannis a precizat că echiepele tehnice trebuie să se asigure că astfel de tragedii nu vor mai avea loc, mai ales în contextul pandemiei:

„ Da, din păcate, pandemia care a venit peste noi a dus tot sistemul într-o stare de încărcare extraordinară și, cu atât mai mult, tehnicienii trebuie să se asigure că aparatele funcționează așa cum trebuie pentru a preveni incidente similare”, a declarat președintele Iohannis.

sursa