De foarte multe ori Politia Romana face abuzuri asupra cetatenilor romanii, din fericire acest lucru se schimba, de la 1 octombrie intra in vigoare o lege care ii loveste dur pe Politisti, relateaza a1.ro.
S-a intamplat un abuz in trecut, la care un polițist atunci când descoperea un automobil parcat neregulamentar putea fotografia mașina parcată, apoi solicta către proprietar de a-i comunica cine a condus mașina și amenda era trimisă prin poștă.
Amenzile prin poștă pot fi în continuare trimise, însă doar de polițiștii de la Brigada Rutieră.
„Doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate”, se arată în documentul Curţii Supreme.
Citește și: Poșta Română inițiază un program de plecări voluntare pentru reorganizarea companiei
„Începând cu 19 iunie 2017, o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia cu numărul 11/2017, spune că polițistul local nu mai poate contacta proprietarul autoturismului pentru a afla identitatea șoferului, ci doar polițistul rutier.
În legea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este evidențiat faptul că doar poliţistul rutier poate opri, legitima şi sancţiona un şofer.
Pe de altă parte, Legea 155/2010 a Poliţiei Locale stabileşte că agenţii acestei instituţii au anumite atribuţii, dar limitate, în privinţa circulaţiei rutiere, fără să menţioneze însă că agenţii locali au dreptul să legitimeze şoferul şi să ceară actele vehiculului”.