Nicușor Dan: Nu cerem mai mult decât cer celelalte primării din țară

Primarul General, Nicușor Dan, a declarat luni seara, în emisiunea moderată de Tudor Mușat, că problemele legate de explozia prețurilor la energie afectează grav bugetul Primăriei Capitalei. Acesta a precizat că va propune creșterea plafonului prețului suportat de populație pentru gigacalorie:

„Avem o situație excepțională care este la nivel european, creșterea prețului la energie, ceea ce înseamnă că subvenția pe care prețul și prețul pe care oamenii îl plăteau și subvenția pe care orașele o plăteau s-a dublat.

Citește și: Gigi Becali îl atacă pe Crin Antonescu: „Vii acum, după 10 ani, când ai mai băut și 10 cisterne de bere?”

Noi avem o Primărie Generală și primării de sector și sarcina cade exclusiv pe umerii Primăriei Generale. Noi avem cele 4 miliarde. Și acest buget de 4 miliarde tradițional, 1 miliard se duceau pe subvenția de transport, 1 miliard către termie, 2 miliarde către celelalte cheltuieli.
Acum, dacă subvenția la termie nu mai e un miliard, ci e 2 miliarde, asta înseamnă că bugetul real pentru celelalte cheltuieli se reduce la jumătate, de la 2 miliarde la un miliard. Sperăm într-un ajutor de la Guvern. Nu cerem mai mult decât cer celelalte primării din țară. Trebuie să ajutăm și localitățile.

Am avut iarna asta în cursul anului 2021 această formă de ajutor pentru localități care erau într-o situație excepțională, cu totul vreo 600 de milioane de lei. Am spus onest că o să avem nevoie de bani, de mulți bani. Așteptăm răspunsul autorităților centrale pe factura din ianuarie.

Citește și: Călin Georgescu nu va putea candida la alegerile prezidențiale din 2025. Avertismentul lui Gigi Becali

Prețul real acum este 860 de lei TVA inclus, față de 500 de lei, cât era până la 1 noiembrie când s-au scumpit gazele. Din cele 500, populația plătea 160 de lei, Primăria 340. Acum, din 860, populația plătește 145 și restul îl plătește Primăria. Sper ca și Consiliul să fie de acord cu mărirea plafonului prețului suportat de populație. Ea este în alte orașe din România între 300-500 de lei. Eu am propus 280 de lei, asta a fost în noiembrie. Nu am găsit majoritate” a spus Nicușor Dan.

sursa

Citește și: Călin Georgescu și insistența pentru reluarea turului doi: strategii, acuzații și implicații