O nouă taxă pentru proprietarii de mașini. Cine sunt românii care ar putea plăti mai mult

Mihai Bordeanu, directorul general al Dacia, consideră necesară introducerea unei taxe pentru mașinile vechi și poluante în România, având în vedere creșterea numărului acestora în 2024 față de 2023. Potrivit acestuia, Programul Rabla nu este suficient pentru a încuraja înlocuirea vehiculelor vechi, iar măsurile actuale nu rezolvă problema mașinilor uzate care continuă să fie înmatriculate și utilizate pe drumurile din România.

Un studiu realizat de Dacia în colaborare cu Price Waterhouse Coopers (PWC) arată că în 2024, aproximativ 35% din totalul autoturismelor din România au peste 20 de ani vechime, comparativ cu 33% în 2023. Această tendință indică o stagnare sau chiar o creștere a numărului de mașini vechi aflate în circulație, ceea ce determină necesitatea unei măsuri suplimentare pentru reducerea poluării.

Citește și: Descoperă Cluj-Napoca într-un Mod Confortabil cu Mașini de Închiriat Cluj

Mihai Bordeanu subliniază că introducerea unei taxe pentru autovehiculele vechi ar fi în conformitate cu legislația europeană și ar reprezenta o soluție mai eficientă decât simpla susținere a achiziției de mașini noi prin programul Rabla.

Este ca și cum am avea o inundație în casă și am șterge apa de pe jos fără să reparăm țeava spartă. Programul Rabla este un stimulent pentru cumpărarea de mașini noi, dar nu abordează cauza reală a problemei”, a declarat directorul Dacia.

Citește și: Cât timp şi bani pierzi pentru a-ţi vopsi maşina la service unde mecanicii nu te bagă în seamă

Acesta a precizat că, în timp ce achiziția de autoturisme noi este fiscalizată, cumpărarea de mașini vechi continuă să se facă fără ca statul să încaseze taxe. „Continuă achiziția nefiscalizată de mașini vechi. Statul nu câștigă nimic din asta, în timp ce taxele pe mașinile noi sunt colectate”, a explicat Bordeanu.

În 2024, în România erau înregistrate aproximativ trei milioane de autoturisme mai vechi de 20 de ani, conform datelor Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI). În acest context, introducerea unei taxe pentru aceste mașini ar putea încuraja scoaterea lor din circulație și ar contribui la reducerea impactului negativ asupra mediului.

Citește și: Codul Rutier 2025: Amendă de 4.000 de lei și suspendarea permisului pentru șoferii care depășesc limita de viteză

Una dintre variantele luate în considerare este ca această taxă să fie administrată de autoritățile locale. Totuși, deși ideea a fost recunoscută ca necesară atât de autoritățile anterioare, cât și de cele actuale, lipsa unei decizii politice clare împiedică implementarea măsurii.

Singurul lucru care ne lipsește este decizia politică. Fostul și actualul ministru au recunoscut necesitatea taxei, dar politica ne spune să mai așteptăm, pentru că ar fi o taxă în plus. Nici măcar nu am ajuns să discutăm cuantumul ei”, a declarat Bordeanu.

În plus, directorul Dacia sugerează că această taxă ar putea contribui la echilibrarea bugetului de stat, având în vedere măsurile de austeritate adoptate de autorități. „Dacă taxarea ar fi realizată de administrația locală, ar putea compensa o parte din deficitele bugetare și ar oferi un surplus de venituri autorităților locale”, a explicat Mihai Bordeanu.

sursa