Guvernul va adopta ordonanța prin care prețul la alimentele ar trebui sa scada. Măsura prevede o listă cu 14 alimente de bază, iar adaosurile comerciale vor fi reduse cu 20 la sută la procesator şi 20 la sută la retaileri, timp de trei luni.
”De astăzi, începem să livrăm din obiectivele majore ale acestei guvernări, aprobăm ordonanţa de urgenţă ce introduce mecanismul prin care stopăm creşterea preţurilor la alimentele de bază. Este prima ţintă importantă enunţată şi asumată de acest Guvern şi mă bucur că am reuşit în doar două săptămâni să avem ordonanţa pe masa Guvernului”, a spus Marcel Ciolacu.
„Am reușit în doar două săptămâni să avem OUG pe masa Guvernului. Este prima măsură de ieftinire a celor 14 alimente de bază. În acest fel ajutăm, de fapt, la creșterea puterii de cumpărare pentru toți românii. Le mulțumesc colegilor mei, cât și marilor retaileri”, a spus premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.
”Nu putem spera să avem alimente mai bune, la preţuri decente, doar limitând temporar adaosurile comerciale. Trebuie să susţinem creşterea producţiei şi a procesării. De aceea împreună cu colegii mei aprobăm astăzi şi o schemă de sprijin în valoare de 600 de milioane de euro pentru firmele româneşti producătoare de alimente, care fac investiţii în unităţile de procesare”, a mai spus Ciolacu.
Citește și: Gigi Becali îl atacă pe Crin Antonescu: „Vii acum, după 10 ani, când ai mai băut și 10 cisterne de bere?”