Peste 150 de mașini Fiat, chemate în service din cauza problemelor la volan și pentru actualizări software

Auto Italia Impex, importatorul mărcilor Fiat, Alfa Romeo și Lancia, cheamă în service peste 150 de autovehicule marca Fiat, pentru actualizarea software-ului și pentru soluționarea unor problemele identificate în procesul de asamblare al volanului, potrivit unei notificări trimise către ANPC.

Auto Italia Impex cheamă în service 104 autovehicule marca Fiat, modelul Freemont, din cauza unei posibile neconformități în procesul de asamblare al volanului.

Citește și: Este legal să conduci o mașină automată dacă ai făcut școala pe manuală?

„Cablajul volanului ar putea fi prins între capacul spate al volanului și muchia suportului claxonului și, prin urmare, este necesar să se verifice integritatea acestuia și să se repare sau să se înlocuiască, dacă este necesar”, se arată în notificarea trimisă către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Intervenția de verificare și eventual remediere sau înlocuire a cablajului volanului durează aproximativ 45 de minute.

De asemenea, importatorul cheamă în service 47 de autovehicule, marca Fiat, modelul 500/Tipo HB și un autovehicul marca Abarth, modelul 500, pentru a le actualiza software-ul.

Citește și: Bicicliștii și utilizatorii de trotinete electrice riscă amenzi de până la 1.320 de lei

A fost concepută o actualizare software pentru a extinde unele îmbunătățiri introduse deja în producție. Aceste îmbunătățiri privesc toate funcțiile unității radio”, se arată în notificarea trimisă către ANPC.
Auto Italia Impex cheamă un autovehicul marca Jeep, modelul Renegade, pentru că există posibilitatea ca unitatea radio să nu dețină un nivel actualizat al software-ului, nivel care îmbunătățește funcțiile radio și sistemul de navigație. Intervenția de actualizare a software-ului unității radio durează o jumătate de oră.

 

Citește și: Cum să Economisești la Întreținerea Iveco Daily fără a Compromite Calitatea Pieselor