Actualitate

Prima agenție UE cu sediul în România

Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică, prima agenţie UE cu sediul în România, se deschide, marţi, la Bucureşti.

Centrul „reuneşte resurse şi experţi de nivel înalt din întreaga UE pentru a dezvolta soluţii inovatoare la ameninţările cibernetice şi pentru a ne spori rezilienţa la atacuri”, a afirmat Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă scrie,digi24.ro.

Sediul noului Centru european de competenţe în materie de securitate cibernetică urmează să fie inaugurat, marţi, în campusul Universităţii Politehnice din Bucureşti.

La ceremonie vor participa premierul Nicolae Ciucă şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Acest centru are ca scop să sprijine inovarea şi politica industrială în domeniul securităţii cibernetice, precum şi să dezvolte şi să coordoneze proiectele UE în materie de securitate cibernetică.

Potrivit Comisiei Europene, Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică este responsabil cu gestionarea fondurilor UE pentru actualul buget pe termen lung al UE (2021-2027), în special cu adoptarea programelor de lucru în materie de securitate cibernetică, precum şi cu gestionarea proiectelor cibernetice din cadrul Programului „Europa digitală” şi al Programului „Orizont Europa”.

În plus, el va gestiona proiecte privind centrele de operaţiuni pentru securitate, în cadrul propunerii Comisiei de instituire a unui scut cibernetic european, şi va colabora cu o reţea de centre naţionale de coordonare în scopul creării unui ecosistem pentru inovare şi competitivitate în materie de securitate cibernetică în întreaga UE.

Securitatea cibernetică este o prioritate esenţială, iar protejarea suveranităţii noastre digitale necesită eforturi comune. Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică reuneşte resurse şi experţi de nivel înalt din întreaga UE pentru a dezvolta soluţii inovatoare la ameninţările cibernetice şi pentru a ne spori rezilienţa la atacuri. Lucrând împreună, putem construi o lume digitală mai sigură şi mai securizată pentru toţi europenii”, a afirmat Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă.

În 10 decembrie 2020, ca urmare a procedurii de vot desfăşurate la Bruxelles, statele membre UE au ales ca România să găzduiască viitorul sediu al Centrului european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice, Centrul CYBER al UE devenind astfel prima structură UE de pe teritoriul ţării noastre. Centrul CYBER va reprezenta o structură cheie în contextul eforturilor de la nivel UE de configurare a unui ecosistem european în materie de securitate cibernetică.

Centrul va avea un rol important în sprijinirea creării de legături între actorii publici şi privaţi din domeniu, mediul academic şi industria de profil din Uniune, asigurând, totodată, coordonarea între centrele naţionale pentru securitate cibernetică din statele membre.

Totodată, Centrul va acţiona pentru stimularea cercetării şi inovării tehnologice în vederea consolidării securităţii cibernetice în cadrul Uniunii. În cursa pentru găzduirea Centrului, ţara noastră a concurat cu Belgia, Germania, Lituania, Luxemburg, Polonia şi Spania.