AgroInfo

Șeful APIA a dat asigurări că fermierii care încă nu au primit banii în conturi își vor lua subvențiile

Șeful APIA a dat asigurări că fermierii care încă nu au primit banii în conturi își vor lua subvențiile, iar plățile continuă în fiecare zi, pe măsură ce dosarele sunt deblocate.
Subvențiile care sunt plătite în continuare la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Directorul general, Adrian Pintea, a anunțat că pentru campania 2022 plata s-a încheiat la 30 iunie dar în anumite condiții statele membre pot achita subvențiile către fermieri și după această dată.

Directorul general al APIA, Adrian Pintea, a anunțat luni – 10 iulie, în cadrul emisiunii AgroStrategia de pe TVR 1 că anul de cerere 2022 conform legislației europene și naționale, s-a încheiat oficial la 30 iunie 2023 dar APIA poate efectua plăți și după această dată, în anumite condiții.
Statul membru este obligat ca până în data de 30 iunie a anului următor, respectiv 30 iunie 2023 să finalizeze toate plățile aferente anului de cerere 2022. Și da, la acea dată noi am finalizat toate plățile. Adică noi ca stat membru, suntem obligați ca până în data de 30 iunie să plătească peste 95% din plafonul alocat României. Dacă plătești acest procent de 95% în continuare fermierii care au rămas de plată primesc subvențiile iar toate plățile pe care APIA le face vor fi rambursate în integralitate de către Comisia Europeană. Iar noi ne-am încadrat în acest plafon și chiar l-am depășit pentru că aveam la 30 iunie peste 96%”, a spus Adrian Pintea

sursa