Politica

Senatul a adoptat legea care le interzice minorilor să fumeze în locuri publice

Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun.
Propunerea legislativă a afost adoptată tacit, luni, după ce la 21 decembrie s-a îndeplinit termenul de dezbatere și vot. Inițiativa a fost citită în plen de președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus ședința.

Propunerea prevede interzicerea fumatului în locuri publice, precum: drumuri, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, mijloace de transport.
„Interzicerea consumului de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”, potrivit propunerii legislative.
„Legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare eforturi autorităţilor cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate”, se arată în motivarea proiectului de act normativ inițiat de un grup de parlamentari social-democrați.

sursa