
România asistă în aceste zile la cel mai josnic spectacol de manipulare din ultimii 30 de ani. Postul Realitatea Plus, aflat într-o agonie legală previzibilă, încearcă să transforme o sancțiune administrativă și fiscală într-o „execuție politică”. Dar să lăsăm teatrul deoparte și să privim realitatea crudă, cea pe care moderatorii plătiți cu bani proveniți din datorii la stat nu o vor spune niciodată la microfon.
1. Frauda fiscală deghizată în „Libertatea Presei”
Primul și cel mai important punct: Legea este egală pentru toți, dar Realitatea Plus s-a crezut deasupra ei. Conform Legii Audiovizualului nr. 504/2002, licența de emisie este o concesiune a statului român către o entitate privată. Această concesiune vine cu obligații. Statul român, prin CNA și ANAF, are datoria legală să oprească orice entitate care adună datorii colosale.
Acest post trebuia închis de cel puțin doi ani. În timp ce un român de rând este executat silit pentru o amendă neplătită, acești „patrioți de carton” au rulat zeci de milioane de lei datorie. Să fie clar pentru toată lumea care cască gura la ecranele lor: nu televiziunea vă plătește vouă ajutoarele sociale, pensiile sau indemnizațiile de handicap! Din contră, neplata taxelor de către aceste corporații media „suveraniste” înseamnă mai puțini bani pentru spitalele unde vă tratați și pentru școlile unde copiii voștri ar fi trebuit să învețe să nu fie manipulați.
2. Capturarea și exploatarea cinică a electoratului Georgescu-AUR
Realitatea Plus a identificat un filon de aur în disperarea și lipsa de educație a unei părți din populație. S-au agățat de fenomenul Călin Georgescu și de retorica extremistă a AUR pentru a-și crea un „scut uman”. Cine sunt cei care ies în stradă la comanda postului?
Vorbim, din păcate, despre „pleava” societății – oameni lăsați în urmă de sistemul educațional, fără perspectivă, care nu înțeleg că sunt folosiți pe post de masă de manevră. Este un paradox strigător la cer: acești oameni supraviețuiesc datorită subvențiilor și ajutoarelor oferite de statul român (stat membru al Uniunii Europene), dar sunt manipulați să voteze împotriva României și să sprijine o televiziune care promovează interesele rusești.
Întrebarea rămâne pentru voi, cei care pupați în fund acest post: V-a dat Georgescu un leu? V-a plătit AUR facturile? V-a dus Realitatea Plus la școală să vă învețe să scrieți și să citiți? Nu. V-au lăsat în ignoranță pentru a vă putea scoate în stradă ca pe niște marionete atunci când patronii lor riscă să rămână fără ciolan.
3. Dezinformarea ca metodă de destabilizare națională
În ultimii ani, Realitatea Plus a depășit orice barieră jurnalistică, transformându-se într-o tribună a urii și a instigării. Au promovat personaje obscure, extremiste, care au îndemnat la violență, la nerespectarea legilor și chiar la acțiuni cu caracter terorist.
Dezinformarea nu este un drept, este o infracțiune atunci când pune în pericol siguranța națională. Au mințit constant despre Europa, deși tot din Europa vin banii pentru agricultura voastră și pentru drumurile pe care mergeți. Au lăudat regimuri dictatoriale precum cel de la Moscova, în timp ce ei își încasează profiturile în democrație. Rușine rusofililor care mănâncă pâine românească, dar se închină la steagul unei țări care nu ne-a adus niciodată nimic bun!
4. CNA și Aplicarea Legii: Un gest de igienă publică
Decizia CNA de a retrage licența nu este cenzură, ci igienă publică. O televiziune care nu respectă Codul Audiovizualului, care folosește limbaj injurios, care incită la revoltă și care nu își plătește datoriile la stat nu are ce căuta pe telecomanda românilor.
România nu este formată din cele 2 milioane de oameni care s-au lăsat prostiți. România înseamnă peste 19 milioane de cetățeni, mulți dintre ei educați, care muncesc din greu și care s-au săturat de circul ieftin al unor datornici siliți.
5.Trezirea la realitate (cea adevărată)
Este timpul ca adevărul să fie spus fără menajamente. Rușine celor fără școală care se lasă conduși de niște demagogi! Rușine celor care au transformat sărăcia și lipsa de educație într-o armă politică! România este în Europa și va rămâne acolo. Cine vrea „modelul rusesc” să meargă în Rusia să vadă dacă acolo există „libertatea presei” sau „ajutoare sociale” comparabile cu cele din UE.
Realitatea Plus dispare pentru că a ars toate punțile cu bunul simț și cu legea. Cine îi plânge, plânge de fapt sfârșitul unei ere în care prostia și manipularea erau la loc de cinste pe ecran. România se vindecă doar prin educație, nu prin televiziuni care te învață să urăști și să distrugi propria țară.







