Actualitate

Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 29 martie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, ieri, 29 martie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 43 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 9 conducători auto.

Acțiune comună a polițiștilor și a specialiștilor R.A.R. Satu Mare

La data de 29 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Rurale Carei au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere, respectiv activități pentru depistarea autovehiculelor care prezintă defecțiuni, în localitatea Moftin.

La activități au participat și specialiștii din cadrul R.A.R. Satu Mare.

Cu această ocazie, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3 190 de lei și au ridicat patru certificate de înmatriculare.