-
Extern

Un român a fost LĂSAT SĂ MOARĂ de patru italieni. Au dat cu maşina peste el şi AU FUGIT de la locul accidentului
Un român de 35 de ani a fost lăsat să moară de patru cetăţeni italieni, după ce aceştia au dat cu maşina peste el şi au abandonat autoturismul respectiv, la Arluno. Din primele cercetări se pare că românul ar fi coborât din propriul autoturism să fumeze o ţigară, iar atunci a fost lovit în plin de maşina în care se aflau cei patru italieni, milano.corriere.it. Vâzând că au fost implicaţi într-un accident, au fugit speriaţi de la faţa locului, abandonând şi maşina acolo, cel mai probabil, fără să ştie că au ucis pe cineva, potrivit Poliţiei. Trupul românului a fost…
-
Actualitate

Grădină zoologică în flăcări. Autoritățile sunt ÎN ALERTĂ: Vizitatorii au fost evacuaţi DE URGENŢĂ
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, în zona Pădurea Musonică a grădinii zoologice din Chester, Marea Britanie, vizitatorii fiind evacuați. „Vizitatorii au fost evacuaţi şi rugaţi să părăsească grădina zoologică în timp ce echipele lucrau pentru a avea situaţia sub control. Personalul lucrează pentru a muta toate animalele departe de incident”, potrivit unui comunicat transmis de reuters.com. Grădina zoologică deţine aproximativ 21.000 de animale, 125 de hectare şi atrage aproximativ 1,9 milioane de vizitatori într-un an. Zona Pădurii Musonice este casa a mai multor animale precum urangutanul de Sumatra, maimuţe macac, şerpi şi crocodili. B1.ro
-
Actualitate

Drum județean închis și șapte localități fără energie electrică în vestul țării, din cauza ninsorilor
Un număr de șapte localități din județul Caraș-Severin au rămas fără energie electrică, iar un drum județean din Arad a fost închis circulației, sâmbătă dimineața, din cauza ninsorilor abundente. În Timiș s-au produs șapte accidente, cinci persoane fiind rănite. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, sâmbătă dimineața, un număr de șapte localități nu erau alimentate cu energie electrică, în urma ninsorilor abundente. Este vorba de Forotic, Surducu Mare, Brezon, Vermeș, parțial Bocșa Montană, Ersig și Izgar, precum și șapte abonați din orașul Reșița. De asemenea, din cauza condițiilor meteo care pun în pericol siguranța șoferilor, Consiliul Județean Arad…
-
Actualitate

Atacul de la Târgul de Crăciun din Strasbourg: Șapte persoane, reținute
Anchetatorii francezi încearcă să stabilească dacă autorul atacului armat de la Strasbourg, împușcat mortal de autorități la aproape 2 zile după incident, a fost ajutat de complici să se ascundă de autorități, a declarat procurorul Remy Heitz, precizând că 7 persoane au fost reținute în acest caz. „Vrem să reconstruim ultimele 48 de ore pentru a descoperi dacă a primit sprijin”, a declarat procurorul, care se ocupă de cazuri de terorism, potrivit agenției The Associated Press. Trei persoane au decedat în urma atacului care a avut loc marți seară în apropierea Târgului de Crăciun din Strasbourg, iar o a patra…
-
Actualitate

Care sînt principalii factori iritanţi în aeroporturi
Expertul în etichetă, Jo Bryant, a efectuat un sondaj pe un eşantion de două mii de respondenți britanici și a întocmit o listă cu principalele motive, care-i fac pe pasageri să se enerveze în aeroporturi. Cea mai răpîndită cauză a nemulțumirii turiștilor au devenit pasagerii, care încearcă să se strecoare fără să respecte rîndul. Pentru această variantă de răspuns au optat 57% dintre respondenți. Pe cea de-a doua poziţie a clasamentului au ajuns călătorii, care îşi pun bagajele pe scaunele din sala de așteptare (41%). Urmează obiceiul prost al oamenilor de a reține rîndul de la punctul de control din…
-
Sport

Soc in Romania! A murit la doar 24 de ani!
A murit fotbalistul Petre Ion Peniţă la doar 24 de ani! Tânărul și-a dat ultima suflare în închisoare fiind răpus de cancer. Petre Ion Peniță, despre care se spunea că era un mare talent al județului Călărași, fiind la un moment dat în atenția celor de la Oțelul Galați, FC Brașov sau Gloria Buzău, a decedat în închisoare, acolo unde ispășea o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de trafic de minori. După verdictul primit la data de 14 iulie 2016, Peniță a făcut recurs la Curtea de Apel, pe care l-a retras ulterior. În urma…
-
Actualitate

Noi schimbări în Educație. Ce plan are Ecaterina Andronescu pentru 55.000 de profesori
Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a anunțat, joi, că 55.000 de profesori vor intra într-un proces de formare profesională, urmând ca aceștia să învețe să predea digital la ore. „Avem deja un proiect în care 55.000 de profesori vor intra într-un proces de formare profesională şi sub aspect pedagogic şi sub aspect ştiinţific al disciplinei pe care o predau, dar şi sub aspectul a învăţării predării digitale, pentru că suntem în secolul XXI. Generaţia aceasta pe care noi o avem în şcoală este generaţia care s-a născut şi a crescut cu tabletă. Ca urmare, nu avem cum să ne gândim că,…
-
Actualitate

România este pe primul loc în Europa
România este pe primul loc în Europa la numărul de decese din accidentele rutiere, având o medie de 98 de decese la un milion de locuitori, media europeană fiind de 49 de decese la milionul de locuitori, anunță Asociația pentru Promovarea Asigurărilor (APPA). “Avem țintă la nivel european reducerea la jumătate a morților pe șosele între anii 2011-2020. Ultimii patru ani au fost destul de duri. Am văzut o stagnare, reduceri mici, ba chiar au crescut în ansamblu în Europa. Suntem departe de a ne apropia de țintă, probabil că nu o atingem în 2020 și este inacceptabil să moră…
-
Actualitate

Alerta in tara! Virusul care face victime in spitalele din Romania. 28 de persoane in stare grava, iar peste un milion de persoane sunt imunizate!
Un virus periculos a intrat in Romania, 28 de persoane sunt in stare critica de la inceputul sezonului, iar peste un milion de romani, au un risc mare la imnunitate, isr acestia au fost imunizati cu antigripal, relateaza a1.ro. S-au inregistrat 17 victime de la 3-9 decembrie cu un virus gripal periculos. Conform INSP, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii virale ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 88.387. Cele 28 de cazuri de gripă de la începutul sezonului se împart astfel: cinci cazuri gripă cu virus AH1, două cu virus AH3,…
-
Actualitate

Isărescu: Plata impozitelor dă dreptul românilor să ceară spitale și autostrăzi
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, le-a transmis românilor că trebuie să conștientizeze obligația de a-și plăti impozitele, pentru că astfel pot cere statului spitale și autostrăzi. ”Observăm că pentru mulţi, plata impozitelor este o corvoadă şi poate chiar a fost, date fiind unele experienţe din trecut. Sistemele însă se modernizează, astăzi plătim impozite online, lucrurile se simplifică. Mai este însă un pas la acest nivel al mentalităţii. Conştientizarea faptului că plata impozitului este unul din actele cetăţeneşti care ne dă dreptul să cerem statului să îşi îndeplinească menirea”, a spus Isărescu, citat de Agerpres. El a mai atras…
-
Sanatate

Veşti bune pentru angajaţi, creşte valoarea bonurilor de masă anul viitor
Valoarea medie a unei mese de prânz achitată cu tichete de masă Ticket Restaurant a fost în acest an de 22,13 lei, în contextul în care valoarea medie a tichetelor de masă acordate de angajatorii din România a crescut progresiv cu peste 40% în ultimii doi ani, iar competiţia pentru angajaţi a devenit tot mai strânsă, conform datelor publicate miercuri de Edenred, companie emitentă de carduri şi tichete preplătite pentru companii şi angajaţi. Valoarea maximă a tichetelor de masă, conform cadrului fiscal, este de 15,18 lei pentru fiecare zi lucrătoare, fiind deci cu 30% sub costul mediu al unei mese…
-
Actualitate

Atenţie la aceste insecte! Se numesc furnicile Dracula şi au cea mai rapidă muşcătură din lume
La vederea furnicilor Dracula nu avem timp să reacționăm, pentru că aceste insecte au cea mai rapidă mişcare a maxilarului din întreg regnul animal și îşi mușcă imediat victimele. Adatomyrma venatrix, cunoscut sub numele de furnicile Dracula, au cel mai rapid maxilar din lume. Fălcile sale se pot contracta cu o viteză de aproximativ 320 de kilometri pe oră când încearcă să prindă un adversar, potrivit cercetătorilor de la Smithsonian Institution, muzeul naţional de istorie naturală de la New York. Ca regulă generală, creaturile cele mai puternice și rapide de pe Pământ, ținând cont de diferența de talie, nu sunt…
-
Actualitate

O adolescentă a murit după ce a conectat telefonul la priză
O adolescentă în vârstă de 15 ani din Rusia a murit după ce și-a conectat la priză smartphone-ul în timp ce se afla în cadă, transmite Daily Mail. Irina Rybnikova, în vârstă de 15 ani, a decedat duminica trecută, potrivit presei din Rusia. Fata locuia în orașul siberian Bratsk. Adolescenta a murit după ce și-a conectat smartphone-ul iPhone la priză pe când se afla în cadă și a fost găsită fără viață de rude. Incidentul s-a petrecut la puțin timp după ce un adolescent în vârstă de 16 ani din Malaezia a murit electrocutat în timp ce avea în urechi…
-
Actualitate

Șofer fără permis, prins după ce a fost urmărit peste 70 de kilometri
Un șofer a fost urmărit în trafic de polițiști 70 de kilometri, în două județe, după ce a refuzat să oprească la semnalul acestora. După ce a provocat un accident, șoferul și un pasager din mașină au fugit pe un câmp din Dâmbovița, fiind prinși după ce au fost urmăriți 2 kilometri. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 34 de ani, din orașul Ștefănești, a condus marți o mașină în Pitești și județul Dâmbovița fără a avea permis. Șoferul nu a oprit la semnalul făcut de două echipaje de poliție Pitești și Târgoviște, iar polițiștii din Argeș au folosit armamentul din…
-
Politica

Kelemen Hunor, pregătit să bată palma cu PNL și PMP
UDMR s-ar putea alătura PNL și PMP în demersul lor privind demiterea guvernului Dăncilă. Kelemen Hunor pune o condiție: să i se spună cine va fi premier și cine vor fi miniștrii. ”Am avut o discuție cu Dan Barna, Eugen Tomac și cu colegii din PNL. Nu am avut o discuție cu Ludovic Orban, ne-am intersectat, dar nu am discutat deloc. Asta nu înseamnă că dacă mă caută nu vom discuta. Opoziția vrea să guverneze sau nu vrea să guverneze cu adevărat? Asta e întrebarea! Cine e premierul, cine sunt miniștrii, care e majoritatea, care e programul de guvernare? L-am…
-
Actualitate

Polițist bătut cu pumnii și picioarele de un șofer băut!
Un polițist din Timiș a ajuns la spital în stare gravă, marți, după ce a fost lovit în cap de un bărbat în timpul unei intervenții. Pentru imobilizarea agresorului au fost trase mai multe focuri de armă, în plan vertical. Potrivit unor surse judiciare, un polițist de la postul Checea a fost lovit de persoane necunoscute, în momentul unei intervenții. În urma unor lovituri în zona capului, polițistul a fost transportat în stare de inconștiență la spital. Ulterior a fost identificat și presupusul agresor, un tânăr în vârstă de 25 de ani. Întrucât acesta s-a opus indicațiilor polițiștilor, au fost…
-
Actualitate

De la 1 ianuarie 2019, salarii mai mari cu 600 de lei de persoana!
O noua veste extraordinara de la 1 ianuarie 2019, se vor marii salariile romanilor cu 600 de lei de persoana, asta ar veni la cei cu venit minim pe economie, si la profesori, reelataza a1.ro. De astfel, un profesor cu 25 de ani vechime va avea o creştere de 327 de lei şi va ajunge la 5.376. Profesorii cu studii superioare de lungă durată vor avea o creştere de 343 de lei şi vor ajunge la 4.477, iar profesorii debutanţi vor avea o creştere de peste 1.400 de lei. Salariul minim brut pentru angajaţii cu studii superioare şi vechime de cel puţin un an…
-
Actualitate

Este zidită în peretele unei case
S-au descoperit detalii extraordinare de socante, misteriosul caz al Elodiei Ghinescu a iesit la iveala, Maria Ghiorghiu, femeia care prevede intodeauna, spune unde este Elodia: „Rămăşiţele sunt zidite în peretele unei case de la ţară!”, relateaza a1.ro. ”În acest moment, chiar dacă eram cu ochii pe monitor, văd în spatele meu înspre Est, văd un Cer de ziua și un copac mai înalt și cu multe ramuri groase, cu o coroană frumoasă și înfrunzita. Văd o siluetă care se chinuia că să agațe de ramurile copacului un sac de nailon de culoare neagră. Sacul era făcut că un balot, iar în sac…
-
Actualitate

BOMBA Terorista intr-un spital! 2.000 de bolnavi au fost evacuati de la spitalul din..
O noua groaza sa produs la un spital, unde peste 2000 de persoane au fost evacuate in urma anuntului cu bomba terorista, relateaza b1.ro. Groaza s-a produs la un spital central al Moscovei, în urma unei amenințări cu bombă, potrivit agenției de presă TASS. „Poliția a primit un apel anonim privind o amenințare cu bombă. Experții K-9 și angajații serviciilor de urgență au fost mobilizate la fața locului. Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate din spital”, relatează sursa citată de publicația rusă. „Ofițerii de poliție au fost mobilizați pentru a examina terminalul gării”, informează aceeași sursă. Alertele cu bombă vin…
-
Showbiz

Durere fara margini pentru Daniela Crudu. Iata de ce nu a putut face copii!
Daniela Crudu trece printr-un moment mai dramatic, fiind dintre cele mai sexy vedete din Romania, tocmai aceasta face public durerea ei sufleteasca si prin ce trece vedeta, relateaza bzi.ro. Bruneta era mereu cu zambetul pe buze, doar sa mascheze durerea pe care nimeni nu o stie. Vedeta TV, si-a dorit mereu un copil, iar multa lume se intrebau de ce nu si-a facut, se pare ca lumea nu stia ca Daniela Crudu chiar vroia. Acum vedeta a avut puterea de le spune tuturor de ce nu a putut fi mama pana acuma, vedeta chiar nu putea face copii, nu era vorba…
-
Extern

O femeie s-a maritat cu fantoma unui pirat
Femeia care s-a casatorit cu o fantoma pirat, la varsta de 46 de ani, iar cu asta a devenit celebra in lumea mondena, dupa carre a divortat dupa cateva luni, relateaza spynews.ro. Indragostita fiind mai demult de fantoma, spune ca piratul fantoma fioros a trait cam 300 de ani, dar acum femeia nu mai este la fel de indragostita cum era la inceput de piratul fantoma. Sătulă de bărbați, femeia, care locuiește în Irlanda, a organizat nunta până la cel mai mic detaliu, la care au luat parte chiar și copiii ei. Ceremonia a fost oficiată de un șaman, însă…
-
Actualitate

Traian Băsescu, declara interzicerea mașinilor diesel în România: „Lovește în primul rând populația simplă”
Traian Basescu face declaratii in legatura cu interzicerea masinilor Diesel in tara, motivul a fost care a dus la protestul si ascensiunea partidelor extremiste din UE, relateaza b1.ro. „Liderii politici s-au angajat în Acordul de la Paris să reducă emisiile de CO2. Cum le-a dat prin cap să facă? Să interzică mașinile diesel și să mărească acciza la combustibil. Credeți că cei din multinaționale plătesc? Nu, pentru că ei au mașinile pe firmă, în schimb plătește navestistul care are o mașină diesel cu care se deplasează din satul lui la Paris unde are locul de muncă”, a precizat Traian Băsescu. Fostul…
-
Actualitate

Accident ingrozitor s-a produs, o masina s-a rupt in doua. Bilantul victimelor este de..
Un accident devastator s-a produs in Bacau, astazi in jurul orei de 4 dimineata, unde o masina in care soferul se afla a pierdut controlul volanului si s-a trezit intr-un pom de pe marginea drumului, relateazaAdevărul In masina mai erau inca trei persoane ranite grav in urma impactului puternic in care s-au lovit de pom. „Pompierii SMURD s-au chinuit minute în şir să îi scoată pe răniţi dintre fiarele maşinii”, relatează Adevărul. Accidentul a avut loc în apropierea localităţii Nicolae Bălcescu, pe drumuol E85, unul dintre cele mai circulate din Moldova.
-
Actualitate

Video revoltator! Un barbat a batut groaznic o fata intr-o spalatorie, dupa care s-a laudat pe Facebook!
Scene de groaza s-au intamplat intr-o spalatorie din Bucuresti, camerele video au surprins scene de groaza la o spalatorie din judetul Ilfov, un barbat a batut crunt o tanara, relateaza AICI Tanara a fost lovita cu pumni si picioarele fara nici o mila, dupa care a cazut la pamant, iar dupa ce a cazut si s-a lovit la cap. Halucinant este faptul că cel care a publicat imaginile este chiar agresorul, care a postat videoclipul pe Facebook, alături de mesajul: ”Ăsta sunt eu”. „Cei doi ar fi parteneri de afaceri, deținând împreună splălătoria”, potrivit știrileprotv.ro. Întregul moment poate fi văzut AICI.
-
Actualitate

Impact VIOLENT între două autovehicule pe DN15 cu mai multe victime
O persoană a decedat şi trei au fost rănite, duminică, în urma ciocnirii a două autoturisme, pe DN15, în oraşul Roznov, relatează Agerpres, citând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. În urma accidentului au rămas încarcerate două persoane. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale ISU Neamţ, care au trecut la descarcerarea răniţilor. „Din nefericire, una dintre persoanele descarcerate era decedată”, a precizat căpitanul Andrei Grancea, citat de Agerpres. Răniţii au fost preluaţi cu ambulanţele şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Iar circulaţia rutieră pe DN15, în zona accidentului, este blocată. Traficul fiind deviat către…
-
Actualitate

Incendiu într-o locuință din Baia Mare
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o locuință din Baia Mare, iar în urma acestuia un bărbat de 36 de ani și-a pierdut viața, altul fiind grav rănit. Potrivit reprezentanților ISU Maramureș, incendiul a izbucnit într-o locuință de pe strada Eminescu din Baia Mare. În urma acestuia, un bărbat de 36 de ani și-a pierdut viața, iar un alt bărbat, în vârstă de 49 de ani, a fost transportat în stare gravă la spital. Au ars 30 de metri pătrați de acoperiș din lemn, mobilier și acte. Cauza cea mai probabilă a incendiului a fost autoincendierea.…


