-
Actualitate

Coordonatorul jandarmilor de la protest: Îmi cer scuze față de cei care au suferit.
Laurențiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protestul din 10 august, a spus că își cere scuze față de persoanele care au suferit „în mod gratuit” în urma intervenției forțelor de ordine, acesta subliniind că nu a luat o decizie în privința unei demisii și că nici nu are ce să-și reproșeze. „Îmi cer scuze față de toți cei care au toți cei suferit în mod gratuit de pe urma intervenției Jandarmeriei. Astfel de situații sunt analizate punctual. (…) Îmi asum tot ce s-a întâmplat în piață.”, a declarat maiorul Laurențiu Cazan, la TVR 1. Întrebat dacă își va da demisia, acesta…
-
Politica

Un tânăr de 32 de ani și-a omorât fratele vitreg, lovindu-l cu parul
Un tânăr în vârstă de 32 de ani și-a omorât fratele vitreg, de 45 de ani, în noaptea de miercuri spre joi, după ce l-a lovit de mai multe ori cu un par în urma unui conflict spontan izbucnit în casa în care locuiau din satul Șepreuș, județul Arad. Crima a avut loc într-o casă din localitatea Șepreuș, în noaptea de miercuri spre joi. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 01.30, polițiștii arădeni au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, un tânăr în vârstă de 32 de ani i-ar fi aplicat…
-
Actualitate

MAE: România e pregătită să organizeze Summit-ul informal al șefilor de stat din UE
MAE a anunțat, luni, că partea română este pregătită să organizeze la Sibiu, pe 9 mai 2019, Summitul informal al șefilor de stat și de guvern din UE, în contextul în care țara noastră va deține președinția Consiliului UE, România fiind în grafic cu calendarul pentru eveniment. În acest sens a avut loc, luni la Sibiu, o întâlnire de lucru în vederea pregătirii Summitului informal al șefilor de stat și de guvern programat la 9 mai 2019, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe remis MEDIAFAX. „La…
-
Actualitate

Reţea de trafic destructurată în Belgia
Poliţia judiciară federală şi parchetul din Halle-Vilvorde au destructurat o reţea de hoţi români şi moldoveni. Aceştia furau biciclete din magazine de lux din Belgia şi le vindeau în România, potrivit La Capitale şi 7sur7.be. După un prim furt comis într-un magazin de biciclete de lux în Kampenhout, la începutul lui 2017, oamenii legii au putut stabili legături cu fapte similare din magazine situate la Beernem, Wetteren, Eghezée, Beringen, Diest, Lebbeke, Grammont, Florennes şi Waremme. La sfârşitul verii lui 2017, poliţia federală i-a identificat şi i-a pus sub supraveghere pe hoţii originari din România şi Republica Moldova. În majoritatea cazurilor,…
-
Showbiz

Mihai Bendeac, implicat într-un nou SCANDAL MONSTRU!
Actorul Mihai Bendeac a fost centrul unui nou scandal, după ce fostul concurent iUmor Bogdan Zloteanu l-a acuzat pe actor că își face meseria doar pentru bani. „Pe el îl interesa doar să aibă niște personaje care au atenția publicului. Ăla e un proiect din care el își ia bani”, a afirmat Bogdan Zloteanu, făcând referire la jurat Această afirmație l-a scos din minți pe Mihai Bendeac, care a luat un pahar cu apă și a spus că ar fi vrut să îi dea cu el în cap. Actorul s-a potolit însă la timp. „Ai fost de patru ori și…
-
Actualitate

PRIMELE EXPLICAȚII ale Jandarmeriei după intervenția în forță din Piața Victoriei: Dispozitivul nostru a fost scop defensiv
Jandarmeria vine cu explicații după violențele care au avut loc, vineri seaă, la protestul din Piața Victoriei. Într-o conferință de presă susținută sâmbătă dimineață, reprezentanții Jandarmieriei aruncă vina asupra protestatarilor, susținând că au acționat cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru că au fost provocați de aceștia și că dispozitivele lor au intervenit doar în scop defensiv. ”Există mesaje în spațiul public care îndeamnă explicit la ură și violență. Autoritățile nu pot tolera astfel de manifestari. Jandarmeria și-a adaptat dispozitivul astfel încât să se poată acționa proporțional cu violențele manifestate. Dispozitivul a fost eminamente defensiv. Intervenția Jandarmieriei a fost…
-
Actualitate

Un jurnalist susține că a fost bătut de jandarmi, deși și-a ridicat mâinile deasupra capului și le-a arătat legitimația
Un jurnalist a depus plângere la Secția 1 de Poliție după ce ar fi fost bătut de jandarmi la protestul din 10 august. Robert Mihăilescu, de la HotNews, a declarat că a fost lovit cu pumnii și picioarele de jandarmi la mitingul Diasporei, după ce forțele de ordine au început intervenția în forță împotriva manifestanților. Potrivit lui, un bărbat în civil, îmbrăcat în haine de culoare deschisă, care dădea ordine jandarmilor, a venit dintre aceștia și l-a tras pe jurnalist în mijlocul jandarmilor. „Transmiteam LIVE intervenția jandarmilor. Bărbatul în alb m-a prins de mână și mi-a smuls telefonul. I-am strigat…
-
Actualitate

INCREDIBIL! 36 de protestatarii in stare critica din cauza gazelor la crimogene. Jandarmeria sunt tot mai violenti!
Tot mai multe victime din cauza Jandarmeriei Romane, 36 de persoane sunt in stare critica din cauza gazelor la crimogene in Piata Victoriei, relateaza www.stiripesurse.ro. Medicii au oferit primu ajutor tuturor celor care au avut nevoie in piata, din cauza violenelor. Cele mai frecvente acuze ale persoanelor care au fost în grija pompierilor SMURD au fost lipotimiile și iritații ale ochilor sau iritații de căi aeriene, precizează reprezentanții ISU București-Ilfov. Pentru că protestatarii au încercat să ocupe spațiul din fața Guvernului și au forțat gardurile, aruncând în același timp și cu sticle și alte obiecte către jandarmi, aceștia au intervenit cu…
-
Actualitate

Ultima ora! Protestatarii se imping in Jandarmii pentru a intra in Guvern, deja se da cu gaze!
Alerta maxima in Romania! Protestatarii au rupt gardurile si se imping in jandarmii pentru a trece de ei si a intra in Guvern, relateaza Realitatea TV. Un protestatar a fost ranit de catre jandarmii, acesta este sub supravegherea medicilor in acest moment. Tara fierbe la ora actuala, sunt cateva mii de oamenii la aceasta ora. Revenim cu amanunte.
-
Actualitate

Alerta de ultima ora! Tara fierbe, geamuri sparte la PSD sector 6. Poliţiştii fac cercetări
S-a emis o alerta de ultima ora, geamuri sparte la sediul PSD din Sector 6, acum se fac cercetari la fata locului de catre Politia Capitalei, relateaza www.realitatea.net. „Am fost sesizaţi că la filiala Sector 6 a unui partid politic, personalul ce activează în sediu a constatat la sosire, în jurul orei 10.00 , că 3 geamuri ale locaţiei sunt sparte. Se desfăşoară activităţi de cercetare la faţa locului şi investigaţii în vederea identificării şi depistării făptuitorilor”, transmite Poliţia Capitalei. Surse judiciare au declarat că este vorba de sediul Partidului Social Democrat. Cercetările vor fi efectuate de Secţia 21 Poliţie în…
-
Actualitate

Anunt teribil! Dragnea a dat ordin Jandarmeriei Romane sa inchida protestatari din Diaspora. Iata planul diabolic!
Liviu Dragnea vine cu declarati incendiare, acesta s-a pregatit pentru protestul tuturor romanilor din diaspora cat si din tara, acesta a precizat ca jandarmii sun pregatiti de orice situatie de care romanii vor activa, relateaza www.realitatea.net. ”Nu violența este calea. Îmi exprim speranța că vor fi proteste pașnice. Fiecare decide ce vrea să facă. Eu cred că sunt pregătite forțele de ordine, jandarmii. Ei și-au făcut datoria, chiar dacă au fost loviți, bruscați”, a declarat Liviu Dragnea, la o emisiune TV. Președintele PSD este de părere că manifestația va fi ”un miting politic”. „Orban a anunțat că merge, Cioloș a anunțat…
-
Actualitate

PSD ataca romanii din Diaspora!
Rares Bogdan, jurnalistul la Realitatea TV, este extrem de revoltat pe guvernul PSD deoarece toti romanii din diaspora au fost jigniti in ultimul hal, relateaza www.realitatea.net. Jignirile pe care le-au proferat pesediștii la adresa românilor din diaspora li se potrivesc chiar lor, a spus Rareș Bogdan pe canalul său de YouTube: „Vreau să vă spun un lucru: toate aceste invective li se potrivesc mult mai bine multora dintre liderii PSD și nu celor care trimit în țară peste 5 miliarde de euro, nu înțeleg de ce consideră diaspora ca fiind un dușman al României, televiziunile propagandei roșii au intrat în această horă,…
-
Actualitate

ACCIDENT GRAV,O femee este in coma
Un accident grav a avut loc vineri dimineaţă, lângă Capitală. O femeie este în comă în urma impactului dintre un TIR şi o maşină. Traficul în zonă este blocat. Accidentul s-a petrecut pe şoseaua Pipera-Tunari. Șoferul unui TIR nu s-a asigurat la schimbarea de sens și a lovit un autoturism. În urma impactului puternic, maşina s-a răsturnat şi a lovit o femeie aflată pe trotuar în acel moment. Din păcate, femeia se află în stare foarte gravă, a fost intubată de medici la fața locului și este în comă. Romaniatv.net
-
Actualitate

Venezuela, în pragul disperării: Parlamentul ţării cere sprijin internaţional
Parlamentul venezuelean, singura instituţie aflată sub controlul opoziţiei preşedintelui Nicolas Maduro, a cerut joi sprijinul comunităţii internaţionale căreia i-a cerut să nu recunoască mandatul de arestare decis de Curtea Supremă din Venezuela împotriva liderului opoziţiei, Julio Borges, aflat în exil în Columbia. Parlamentul a afirmat într-un comunicat că măsura împotriva lui Julio Borges „este de natură politică şi nu ar trebui recunoscută de o instanţă străină”. Curtea Supremă din Venezuela a ordonat miercuri „arestarea imediată” a fostului preşedinte al Parlamentului pentru presupus complot în vederea asasinării preşedintelui Nicolas Maduro într-un atac cu drone cu explozibil şi a lansat procedura pentru…
-
Actualitate

Au început să apară protestatari în Piaţa Victoriei
Încă de la primele ore ale dimineţei, câteva zeci de protestatari s-au adunat în Piaţa Victoriei din Capitală în aşteptarea marelui miting al diasporei ce urmează să adune chiar zeci de mii de oameni în această seară. De altfel, coloane de maşini se îndreaptă spre Capitală, acestea aducând numeroase persoane care vin din diaspora special pentru a participa la mitingul anunţat încă de acum câteva luni. La acest miting, vor participa şi numeroşi bucureşteni, dar şi români care vin din diverse zone a ţării pentru a manifesta împotriva puterii. În aşteptarea mitingului, Poliţia Capitalei a solicitat IGPR efectuarea unui control…
-
Actualitate

Mobilizare a jandarmilor pentru proteste
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a anunțat că la manifestațiile de vineri si sâmbătă, vor fi aduşi jandarmi şi de la structurile teritoriale şi se vor afla printre participanţii la manifestații şi jandarmi cu echipament antitero. „Este o măsură preventivă când sunt mitinguri. Nu este un temei să ne speriem şi să se inducă o teamă nejustificată”, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române. Militaru a precizat că va fi mobilizat un număr suficient de jandarmi astfel încât să poată fi gestionate toate evenimentele anunţate vineri si sâmbătă în Capitală. Au fost mobilizate detasamente de jandarmi…
-
Actualitate

Liviu Dragnea,-„nu sunt de acord cu catalogarea pensiilor acestor ofiţeri din MAI,MAPN în categoria pensiilor speciale”
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că separat de noua lege a pensiilor trebuie să înceapă, din luna august, discuţiile despre pensiile foştilor ofiţeri din MAI şi MApN pentru că el nu este de acord cu „catalogarea pensiilor acestor ofiţeri în categoria pensiilor speciale”. „Această lege nu se referă la acele pensii de serviciu, sau pensii speciale, pensii ocupaţionale. În primul rând, aici trebuie să începem o discuţie cel puţin cu asociaţiile cadrelor militare în rezervă, că au fost de la Ministerul de Interne, că au fost de la serviciile secrete, că au fost de la Ministerul Apărării Naţionale,…
-
Actualitate

Vezi de ce îţi amorţeşte mâna noaptea şi cum poţi preveni acest lucru
Dacă îți amorțește mâna noaptea, atunci poate fi vorba despre un simptom precoce de afecțiune a tunelului carpian, care atacă 4-10 milioane de oameni numai în America. Dacă aceste simptome sunt ignorate, vor surveni deteriorări pe termen lung ale abilităților motrice. Iată care sunt cele mai eficiente metode de a trata amorțeala și ține cont de faptul că ar trebui să le încerci de cum dai semne de sindrom al tunelului carpian. Sindromul tunelului carpian nu are nicio legătură cu vârsta și se manifestă prin amorțeala survenită în timpul nopții. Este vorba despre comprimarea nervului median și primele simptome care…
-
Actualitate

Noua lege a pensiilor. Ce modificari sunt prevazute in proiectul de lege
Ministerul Muncii a lansat in dezbatere publica proiectul Legii pensiilor, iar printre noutati se afla introducerea masterului si a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare. Conditia pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare sa fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioada asimilata se acorda câte 0,25 puncte. Actuala pensie anticipata (nepenalizata) devine pensie pentru limita de vârsta, adica persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare se pot pensiona cu 5 ani inainte de indeplinirea vârstei de pensionare si, in acelasi timp, in acest caz se poate cumula pensia cu salariul.…
-
Politica

Liviu Dragnea: „Klaus Iohannis vrea sa darame Guvernul prin violenta”
Liviu Dragnea a vorbit in aceasta seara, la Romania TV, despre faptul ca presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, planuieste sa dea jos Guvernul prin violenta. ”Vrea sa faca ceva, in aceasta toamna, sa dea acest guvern jos, chiar si prin violenta. Sa nu ii lasam sa vina, e foarte simplu. Noi am facut ce am promis in campanie. Rezultatele se vad. Gasca lui Iohannis si prietenii lui, si din afara, vor sa darame acest Guvern. Lacrimile de crocodil ale lui Iohannis, sau ale purtatorei de cuvant, nu mai pot pacali pe nimeni.”, a spus Liviu Dragnea.
-
Sport

Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Montreal
Simona Halep este singura româncă rămasă pe tabloul turneului de la Montreal. Numărul unu mondial a învins-o pe Anastasia Pavlyuchenkova (28 WTA) după 3 ore și 7 minute de joc. Partida a fost reluată joi, 8 august, după ce miercuri, 7 august, a fost întreruptă din cauza ploii. Halep s-a impus în 3 seturi cu 7-6, 4-6, 7-5. „A fost un meci extraordinar, o luptă teribilă. Ea a luptat până la final. Am câștigat, sunt fericită că am putut lupta până la capăt. Cu ajutorul vostru, al suporterilor, e imposibil să renunți. Sunt puțin <<moartă>> în momentul ăsta. Să văd…
-
Actualitate

Trenuri de mare viteză în România!
Pasionaţii de trenuri au surprins la Curtici două automotoare inscripţionate cu sigla CFR-ului francez. Aceste trenuri la mâna a doua ar fi cumpărate de către un operator privat român pentru a le introduce în circulaţie pe căile ferate române. Luni, 6 august, au fost surprinse în gara Curtici două automotoare diesel X 72500 (X TER), potrivit unor imagini postate de Apetraritei Silviu în grupul de Facebook „FEROVIARI-intre profesie si pasiune”. Pasionaţii de infrastructură spun că trenurile ce seamănă cu faimosul „TGV” (train a grande vitesse) ar fi achiziţionate pentru Regio Călători. De altfel, destinaţia lor ar fi Marub Braşov, uzina…
-
Actualitate

In caz de ALERTA tinerii cu varste între 20 si 35 ani vor fi inrolati obligatoriu in ARMATA
E oficial! Tinerii cu vârste între 20 şi 35 ani, înrolaţi obligatoriu în armată Autorităţile române au aprobat modelul formularului medical pe care tinerii cu vârste între 20 şi 35 de ani vor trebui să îl prezinte comisiilor locale de recrutare-încorporare pentru a fi înrolaţi în caz de război, conform Redeşteptarea. Modelul ceritificatului medical a fost publicat în Monitorul Oficial, iar el o să fie eliberat de medicii de familie. Conform legii, tinerii care au împlinit 18 ani trebuie să se prezinte, în termen de şase luni la Biroul de informare-recrutare, pentru a fi luaţi în evidenţă militară şi pentru…
-
Actualitate

Mihai Fifor-„stagiul militar în România este suspendat, nu anulat.”
Stagiul militar obligatoriu este din nou în atenția autoritățile, asta după ce Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat într-o conferință de presă faptul că s-a discutat din nou la nivelul ministerului de reintroducerea armatei obligatorii. Însă, spune Fifor, nu s-a discutat acest aspect şi la nivelul Guvernului. Ministrul a mai atras atenţia că stagiul militar obligatoriu în România este doar suspendat, nu anulat. „Vă reamintesc că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat. Este o discuţie care apare tot mai des, sunt câteva state care au stagiul militar obligatoriu. Am discutat de multe ori lucrul acesta, dar există…
-
Showbiz

O super-vedetă de la noi, scene +18 la o plajă din Mamaia!
Vremea frumoasă din ultima perioadă le-a făcut pe frumusețile showbiz-ului românesc să profite din plin de soare și, evident, să meargă la mare, acolo unde și-au expus trupurile perfecte. Așa a procedat și Rellys Tonu, fostul ”iepuraș” Playboy, care a experimentat, pe o plajă din Mamaia, cele mai „năstrușnice” poziții. Weekendul trecut,sa surprins momente de-a dreptul incendiare care s-au petrecut pe o plajă din Mamaia. Acolo, Rellys Tonu a oferit un adevărat „recital”, care a pus pe jar toți masculii din preajmă. Îmbrăcată într-un elegant costum de baie alb, din două piese, într-o formă de excepție, Rellys Tonu a reușit…
-
Politica

Jandarmeria se pregăteşte de mitingul diasporei: „Nu vom accepta niciun fel de insubordonare civică”
Jandarmeria Română a organizat joi dimineaţă o conferinţă de presă în care a prezentat felul în care forţele de ordine sunt pregătite pentru mitingul diasporei ce urmează să aibă loc vineri seară în Piaţa Victorie şi la care se anunţă un număr importante de participanţi. De asemenea, aceştia au transmis şi o serie de recomandări pentru participanţi. ”Am văzut și am citit amenințări cu moartea- despre vărsare de sânge- la adresa jandarmilor ce ar urma să asigure buna desfășurare. Am mandatul instituțional că autoritățile nu vor tolera astfel de atitudini și nu vor sta impasibili în fața unor astfel de…
-
Sanatate

ALERTĂ. Medicamentele cauzatoare de boli chiar si moarte, retrase de pe piață
Medicamentele care conțin substanța activă Valsartan, produse de Zhejiang Huahai Pharmaceuticals, au fost retrase de pe piața din România încă din luna iulie, anunță ANMDM, precizând că aceasta conținea impurități cu potențial carcinogen. Prin urmare, șase produse au dispărut din farmacii. Conform Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), au fost identificate impurități cu potențial carcinogen cunoscute sub denumirea de N-nitrozodimetilamina (NDMA) în substanța activă Valsartan, fabricată de producătorul Zhejiang Huahai Pharmaceuticals din China. Astfel, produsele au fost retrase de pe piața din România în luna iulie. “Ca răspuns la atenționarea EMA (Agenția Europeană a Medicamentului), ANMDM a…
-
Actualitate

Ultimele imagini cu Simina, mama a doua fetite, care a murit dupa 8 ani de lupta cu cancerul!
Simina Lospa avea 41 de ani, era mama a doua fete si de 8 ani se lupta cu cancerul. Ea a murit in spital, in urma cu doua zile. tinuta de mana de fetele ei. Povestea Siminei Lospa a impresionat multa lume, multi fiind si cei care au ajutat-o pe tanara mama sa se vindece de boala care a pus stapanire pe trupul ei inca din 2010. Totul a pornit cu un cancer la san, Simina a acceptat sa-i fie taiati sanii, apoi i-a fost extirpat si uterul, a facut chimioterapie. Cativa ani a parut ca a invins boala, ca…
-
Actualitate

Italia acuză România că trimite ‘SCLAVI’ în Occident!
Scandal politic între România și Italia. Vicepremierul Matteo Salvini, ministru de Interne şi liderul formaţiunii radicale Liga Nordului, a acuzat țara noastră că trimite „sclavi” în Europa occidentală. Oficialul italian cere măsuri imediate pentru limitarea traficului de persoane şi cazurilor de exploatare. „Vom încerca să aplicăm măsuri de constrângere şi pentru legalitatea transporturilor; în ultima perioadă au fost sechestrate 300 de mijloace de transport, autoutilitare cu numere de înmatriculare bulgare şi fără asigurare. Există şi un import de sclavi din ţări comunitare: România şi Bulgaria. Le voi scrie colegilor mei din aceste ţări pentru că, dat fiind că fac parte…

