
Un tânăr de 23 de ani, urmărit internațional printr-un mandat european de arestare emis de autoritățile din Franța pentru infracțiunea de omor, a fost depistat miercuri de polițiștii din Cluj-Napoca, într-un centru comercial. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru punerea în executare a mandatului de arestare.
Acțiune operativă amplă a poliției clujene
Polițiștii din cadrul IPJ Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu Poliția Municipiului Cluj-Napoca, au desfășurat o acțiune operativă complexă, ca urmare a unor informații că bărbatul căutat ar fi fost observat în municipiu. În cadrul acțiunii, au fost constituite mai multe echipe operative care au efectuat verificări pe teren, inclusiv opriri și controlul mijloacelor de transport.
„În jurul orei 10:50, o echipă operativă din cadrul Secției 3 a depistat persoana vizată în incinta unui centru comercial. Bărbatul a fost recunoscut pe baza semnalmentelor și a fizionomiei. Acesta a fost condus într-o încăpere a centrului, unde i s-a efectuat controlul corporal, ulterior fiind transportat la sediul Inspectoratului”, a transmis Poliția Cluj.
Consultarea bazelor de date ale Poliției Române a confirmat că pe numele tânărului era emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Franța, pentru infracțiunea de omor.
Polițiștii continuă procedurile legale pentru predarea acestuia autorităților competente.






