Actualitate

Trei tineri din Mureş au căzut de pe hidrobicicletă în lacul Colibiţa

Trei tineri din judeţul Mureş, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, au căzut sâmbătă în lacul Colibiţa, în timp ce se plimbau cu o hidrobicicletă, iar unul dintre ei este dat dispărut, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. „În această după-masă, un bărbat a sesizat, prin 112, faptul că trei tineri au căzut în lacul Colibiţa.

Din primele verificări efectuate a reieşit faptul că cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18-22 de ani, toţi din Sânpaul, judeţul Mureş, ar fi ieşit cu o hidrobicicletă, pe lacul Colibiţa. La un moment dat, aceasta s-a răsturnat, iar cei trei au căzut în lac. Doi dintre tineri au ajuns la mal, iar cel de-al treilea, în vârstă de 22 de ani, a dispărut în apă, fiind căutat de către echipele de intervenţie”, a comunicat Poliţia.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud a precizat că unul din tinerii ajunşi la mal prezenta hipotermie, în condiţiile în care temperatura apei lacului Colibiţa era de aproximativ 5 grade Celsius, potrivit Agerpres. La locul solicitării au fost mobilizate două echipaje SMURD, un echipaj de pompieri cu barca şi echipajul de scafandri din cadrul ISU. Căutările tânărului dat dispărut au continuat şi la lăsarea întunericului.

sursa