Un mort şi patru răniţi după coliziunea a două autoturisme în Suceava

O persoană a decedat şi patru au fost rănite într-un accident rutier produs, sâmbătă, pe raza oraşului Milişăuţi, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Sursa citată a precizat că în urma accidentului, în care au fost implicate două maşini, un bărbat în vârstă de 68 de ani a rămas încarcerat. El a fost extras şi preluat de salvatori, dar s-a declarat decesul.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul acestora ajungând şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Citește și: Escrocherie la blocul M55 din Str. Nerva Traian nr. 8: Chiriașii au rămas fără bani și cu datorii uriașe!

Patru dintre victime, toate conştiente, au fost preluate şi transportate la spital.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citește și: Incendiu devastator la o biserică din Prohozești, județul Bacău

sursa