STS informează că certificatele digitale UE privind COVID-19 pot fi verificate începând de vineri, 22 octombrie, și prin intermediul versiunii web a aplicației Check DCC, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Verificarea certificatelor poate fi realizată cu ajutorul unui scanner profesional pentru QR conectat la PC sau direct prin intermediul camerei web a laptopului sau calculatorului, a anunțat vineri STS.
Cum pot fi verificate certificatele verzi
Varianta web a aplicației CHECK DCC, dezvoltată de STS poate fi accesată la adresa de internet:
Versiunea web a aplicației este disponibilă, la fel ca cea pentru telefoanele mobile, în limbile română și engleză. Verificarea certificatelor poate fi realizată cu ajutorul unui scanner profesional pentru QR sau direct prin intermediul camerei web a laptopului sau calculatorului.
Prin scanarea codului QR de pe certificat, aplicația Check DCC verifică autenticitatea, valabilitatea și integritatea certificatelor care atestă că o persoană este vaccinată, recuperată după COVID-19 sau deține un test negativ.
Citește și: TikTok interzis în SUA: Decizie istorică a Curții Supreme, milioane de utilizatori afectați
STS subliniază că aplicația Check DCC (mobile sau web) nu înregistrează și nu reține datele certificatelor digitale UE COVID verificate.
sursa
Citește și: Seriale noi în 2025: O privire detaliată asupra celor mai așteptate producții