Conflictele au început să apară în emisiunea Survivor România, deși se difuzează de mai puțin de două săptămâni. Echipa „Faimoșilor” a pierdut deja un membru, respectiv Xonia.
După eliminare, vedeta a adresat cuvinte dure la adresa coechipierei sale, Elena Chiriac. Aceasta a mărturisit că nu s-a simțit niciodată apreciată și că a știut că va fi propusă spre eliminare.
Citește și: Grigore Leşe, transportat de urgenţă la spital după un recital emoţionant la Gala Premiului „Mihai Eminescu”
Cântăreața a declarat că a simțit din prima clipă că Elena Chiriac nu o simpatizează și că atitudinea sa a dat-o de gol. Având un număr egal de puncte, Xonia consideră că Elena a perceput-o ca pe o amenințare.
„Cred că Elena Chiriac a avut ceva cu mine. Se vede pe fața ei. Sincer, din punctul meu de vedere. Eu la proba de imunitate am stat 27 de minute în genuflexiuni. Oricine care face sport știe. S-a văzut. Tremuram. Nu puteam să mă mai țin. Nu s-a văzut, dar am avut eu niște emoții după. Știam ce urma. Eu cred că Elenei îi era frică de mine. Aveam aceleași punctaje”, a declarat Xonia, în emisiunea lui Zanni.
Tot la plecare, vedeta a ținut să menționeze că nu și-a dorit să apeleze la artificii de manipulare pentru a rămâne mai mult timp în competiție.
Citește și: Amna, vacanță de vis alături de noul iubit: „Viața este mai frumoasă”
sursa