
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat inițierea unei scrisori comune adresate președintelui Consiliului European, António Costa, prin care 55 de eurodeputați din 19 țări solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova, după victoria forțelor proeuropene la alegeri.
Sprijin politic larg pentru parcursul european al Moldovei
Negrescu a precizat că inițiativa, susținută de reprezentanți ai principalelor familii politice democratice din Parlamentul European, este „un semnal politic puternic” prin care se confirmă sprijinul deplin pentru viitorul european al Republicii Moldova. Eurodeputatul român a subliniat că demersul recunoaște reformele implementate la Chișinău și respectă opțiunea clar exprimată de cetățeni prin vot.
„Uniunea Europeană trebuie să acționeze acum pentru a demonstra sprijinul său pentru democrația, reziliența și ambițiile europene ale cetățenilor din Republica Moldova”, a afirmat Negrescu, prezentând documentul semnat de colegii săi.
Scrisoare adresată lui António Costa
În mesajul trimis președintelui Consiliului European, eurodeputații subliniază că alegerile parlamentare din Republica Moldova reprezintă un moment decisiv pentru Europa, iar victoria clară a forțelor proeuropene demonstrează angajamentul țării față de valorile fundamentale ale Uniunii: democrație, stat de drept, transparență și solidaritate.
Semnatarii cer ca deschiderea negocierilor de aderare să fie inclusă fără întârziere pe agenda Consiliului European, considerând acest pas o investiție strategică în stabilitatea și securitatea regiunii, dar și o dovadă că procesul de extindere al Uniunii Europene rămâne credibil.
Mesaj ferm din partea Parlamentului European
Eurodeputații subliniază că Parlamentul European este pregătit să sprijine reformele de la Chișinău și să contribuie activ la accelerarea integrării Republicii Moldova în familia europeană.
„Republica Moldova și-a îndeplinit partea sa de angajamente. Acum, Uniunea Europeană trebuie să răspundă cu aceeași hotărâre, demonstrând că Europa este un proiect real, care aduce beneficii cetățenilor săi”, se arată în scrisoare.








CNC: revoluția controlului numeric în prelucrare modernă
Daca sunteti pasionat de gradinarit, este o idee buna sa infiintati o firma de amenajari ale...
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
RCA în 2026: Tarifele de referință au crescut cu peste 12%. Cine plătește mai mult și unde a...
De ce contează contextul unei zile
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Tehnologie CNC: investiție strategică pentru competitivitate
Îngrijire profesională animale de companie în Târgu Mureș: soluții locale pentru stăpâni res...
Rată mai mică sau perioadă mai scurtă? Cum alegi inteligent un credit ipotecar cu ajutorul u...
AUR acuză: suntem ignorați la Cotroceni, deși reprezentăm jumătate din țară