Acuzații grave la Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța: program prelungit și subofițeri folosiți la lucrări de întreținere

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a făcut publică o scrisoare primită din interiorul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, în care sunt semnalate presupuse abuzuri legate de programul de lucru și folosirea cadrelor militare la activități ce nu țin de atribuțiile lor. Conducerea unității respinge acuzațiile.

Semnale de alarmă transmise din interiorul Jandarmeriei

Reprezentanții Sindicatului „Diamantul” au anunțat, pe Facebook, că au primit un mesaj din partea unui jandarm care reclamă nereguli grave în cadrul Grupării Mobile Constanța. Potrivit sindicatului, militarul vorbește despre ture de până la 19 ore, perioade foarte scurte de odihnă și situații în care subofițeri ar fi fost puși să monteze gresie pe holurile unității.

Sindicatul susține că astfel de activități nu fac parte din atribuțiile unui cadru militar și consideră că folosirea jandarmilor ca muncitori necalificați reprezintă o formă de umilință și posibil abuz în serviciu. Deși nu îi poate reprezenta juridic pe jandarmi, organizația afirmă că a decis să facă publică situația din solidaritate profesională.

În scrisoarea transmisă, jandarmul reclamă și modul în care sunt acordate recuperările pentru orele suplimentare, susținând că acestea ar fi introduse abuziv în zilele libere, afectând repausul legal și timpul personal. Militarul mai afirmă că există o teamă reală de repercusiuni, motiv pentru care astfel de nereguli nu sunt sesizate direct pe cale ierarhică.

Totodată, acesta susține că implicarea subofițerilor în lucrări de montare a gresiei poate fi verificată ușor, existând sisteme de supraveghere video în unitate care pot confirma prezența și activitatea personalului.

Reacția conducerii Grupării Mobile de Jandarmi Constanța

În urma apariției acuzațiilor, conducerea Grupării Mobile de Jandarmi Constanța a transmis un punct de vedere oficial, precizând că, în anumite perioade, în funcție de situația operativă, programul de lucru poate fi prelungit, conform reglementărilor aplicabile personalului militar. Reprezentanții unității susțin că orele suplimentare sunt recuperate întotdeauna în mod legal și că activitatea se desfășoară în sistem de ture, inclusiv în weekend.

În ceea ce privește lucrările de întreținere, conducerea afirmă că acestea sunt realizate, de regulă, de personal contractual cu atribuții specifice, iar implicarea unor jandarmi s-ar fi făcut doar pe bază de voluntariat, la solicitarea acestora, pentru finalizarea lucrărilor înaintea sărbătorilor de iarnă. Potrivit unității, nu au existat ordine de constrângere și nu a fost încălcat statutul profesional al cadrelor militare.

Reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Constanța resping ferm acuzațiile de abuz și susțin că toate activitățile sunt planificate și desfășurate cu respectarea legislației, regulamentelor militare și ordinelor în vigoare.

Publicitate
De la Parteneri