Adina Kofă reprezintă România la Miss Tourism World

Adina Kofă reprezintă România la Miss Tourism World, care se va desfășura în 1-19 noiembrie în orașul Jinjiang, provincia Fujian, China. Maramureșeanca a obținut titlul de Miss Tourism în România, în anul 2021, chiar de la prima sa participare la un astfel de concurs, odată cu Festivalul Romanian InfoFashion din Buşteni.
Adina Kofă reprezintă România la Miss Tourism World. La doar 26 de ani, a reușit să câștige experiență în multe domenii: este angajată în sistemul medical, fiind, totodată, voluntar, și în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, este studentă și la inginerie silvică, cursuri pe care le face în cadrul Facultății de Horticultură de la USAMV Cluj și este foarte pasionată și de aviație, ea urmând cursuri de planorism la Aeroclubul Baia Mare.
M-am concentrat toată viața pe educația și evoluția mea. O Miss nu poate fi doar un chip frumos, ci o femeie cu realizări și aspirații care nu țin neaparat de domeniul frumuseții.

Pentru mine înseamnă încununarea anilor de perseverență, implicare, precum și șansa de a promova cultura, tradițiile și spiritualitatea României, a Maramureșului.

Citește și: Octavia Geamănu și Mirela Vaida, clipe grele în spital alături de copiii lor

Consider că principala calitate care este sau care ar trebui sa fie specifică fiecărui om este empatia, bunăvoința și înclinația către filantropie. Frumusețea pornește din interior, la exterior se poate observa o proiecție a ceea ce există în sufletul fiecăruia.

Este esenţială corectitudinea şi să îţi întreci concurenţa într-un mod etic şi diplomatic. Eu mă evidențiez prin unicitatea abilităţilor şi personalitatea clădită. Cred în mine și din acest motiv sunt astăzi aici!”, spune Adina Kofă

Citește și: Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie

sursa