A fost alertă, duminică seara, pe o stradă din Cluj-Napoca, după ce s-a dat alerta la 112 că este un bagaj suspect abandonat pe o stradă din oraș.
Polițiștii clujeni au fost sesizați că pe strada Alexandru Vaida Voevod din Cluj-Napoca se află abandonat un bagaj.
Au intervenit de urgență polițiștii, jandarmii și o echipă pirotehnică din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și reprezentanții SRI, pentru a lua toate măsurile în astfel de situații.
Potrivit Poliției Cluj, zona a fost securizată, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bagajul nu avea un conținut periculos, fiind gol.
Citește și: Două adolescente dispărute fără urmă în timp ce mergeau spre liceu în Jibou