
Anca Alexandrescu a transmis un mesaj dur la adresa politicienilor care au participat la sfințirea Catedralei Neamului, subliniind că multe dintre formațiunile politice prezente au militat, în trecut, împotriva construcției celui mai important lăcaș de cult din România.
„Astăzi ar fi trebuit să fie o zi de sărbătoare pentru români. Visul pentru această Catedrală a început în 1882, după războiul de independență, și s-a întins pe parcursul mai multor generații. Patriarhul Miron Cristea și mai târziu Patriarhul Teoctist au susținut ideea Catedralei Mântuirii Neamului, iar astăzi numele ei a fost schimbat în Catedrala Națională, pentru a evita interpretările originale legate de mântuire”, a explicat Alexandrescu.
Artista a criticat lipsa de respect față de cei care au contribuit financiar la ridicarea Catedralei: „M-aș fi așteptat ca în interior să fie românii care au plătit pentru ea. Mulți dintre ei nu au fost invitați sau au primit invitația cu doar câteva zile înainte. În schimb, au fost invitați politicienii care în trecut au cerut tăierea banilor pentru construcție sau au contestat implicarea Bisericii în școli și comunitate”.
Anca Alexandrescu a amintit și de opoziția unor membri USR, pe care i-a numit urmași ai unor comuniști și securiști, pentru care, spune ea, Biserica Ortodoxă Română nu a fost niciodată o prioritate.
De asemenea, a criticat implicarea politicului în interiorul Catedralei: „Când am întrebat dacă pot obține o invitație pentru oamenii care au contribuit la construcție, mi s-a spus că e imposibil. În schimb, au fost invitați cei care s-au opus Bisericii, progresiștii care au criticat educația religioasă în școli și referendumurile pentru familie”.
Alexandrescu a atras atenția că Biserica trebuie să rămână dedicată credinței și poporului, nu politicului: „Credința este în suflet, nu în numărul de fotografii cu politicienii în interiorul catedralei. Dumnezeu are grijă de toate, iar Biserica trebuie să se concentreze pe copii, bătrâni și comunitate, nu pe aranjamente politice”.
Artista a mai subliniat contradicțiile autorităților: „Cei care acum se împăunează în Catedrala Neamului ne-au închis în case în pandemie, ne-au interzis să ne împărtășim și ne-au cerut lingurițe de unică folosință. Acum dau miliarde de euro Ucrainei, dar se laudă cu o construcție plătită din banii românilor”.
Anca Alexandrescu a lăsat să se înțeleagă și că urmărește să spună adevărul despre ipocrizia și fariseismul politicienilor, apreciind însă efortul colegilor săi care au stat printre oameni și au sprijinit Biserica.
În ceea ce privește planurile sale politice, Alexandrescu a declarat că nu va fi „ținută din spate de niciun partid” într-o eventuală campanie pentru Primăria Capitalei.











