Revine taxa auto de poluare in 2019, se va calcula dupa cum autoturismul polueaza, si dupa capacitatea cilindrica a motorului, relateaza ciao.ro.
„Eu mi-am pus termen şi ştiţi că, atunci când îmi pun termen, mi-am luat angajamentul o şi fac, ca undeva, până la sfârşitul anului, să găsim forma finală ca la începutul anului viitor să ştim exact ceea ce avem de făcut, cum gândim proiectele de mediu” a afirmat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu
Citește și: Un bărbat din Olt, aproape de moarte după ce a fost zgâriat de o pisică
„Să intre în vigoare de la 1 ianuarie, sau poate că perioadă de tranziţie 31 martie, ca lumea să se acomodeze pentru că aşa este normal”, a afirmat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu” a mai declarat aceasta.
„Nu vom scoate o taxă, să spunem de poluare, noi ne dorim ca acela care poluează să poată să plătească o contribuţie, dar să fim siguri că această contribuţie este elaborată aşa cum trebuie.
Ea trebuie să aibă la bază nu numai studii şi măsurători făcute cu ajutorul colegilor mei de la Agenţia Naţională de Protecţia Mediului sau studii asupra impactului sănătăţii făcute de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Trebuie să avem alături de noi şi specialiştii din industria autovehiculelor şi de la RAR şi cei din domeniul punerii în circulaţie a unui astfel de autovehicul care poate să îngreuneze traficul rutier.
Citește și: Accident rutier grav la Sălsig: șofer beat și recent reintrat în posesia permisului, găsit încarcerat
Este un cumul de factori care trebuie să concludă şi să găsim un optim, astfel încât să nu avem nicio fisură şi, în acelaşi timp, românul să înţeleagă că trebuie să plătească o astfel de contribuţie, pentru ce o face şi care sunt motivele şi să te stimuleze“, a mai adaugat aceasta.
Totusi, statul inca nu a returnat decat o mica parte din taxele declarate ilegale.