
Veste bomba in Romania, s-a descoperit trupul Elodiei Ghinescu intr-un bloc a unei prietene de a ei, prezice Maria Ghiorghiu.
În acest caz, Maria Ghiorghiu a afirmatcă ”a văzut” cu ochii minții un copac înalt și des, de unde o siluetă se chinuie să se agațe de ramurile arborelui.
”În acest moment, chiar dacă eram cu ochii pe monitor, văd în spatele meu înspre Est, văd un Cer de ziuă și un copac mai înalt și cu multe ramuri groase, cu o coroană frumoasă și înfrunzită”, a scris clarvăzătoarea.
Citește și: Dosar penal în Borșa: O femeie și-a închis fiul într-o cușcă de 5 metri pătrați
Aceasta subliniază că silueta care încearcă să suspende în ramurile copacului un sac de nailon negru. De asemenea, acesta ar avea o lungime care se poate identifica prin statura unui om.
”Văd o siluetă care se chinuie ca să agațe de ramurile copacului un sac de nailon de culoare neagră.
Citește și: Accident grav pe DN1: Două femei și-au pierdut viața într-un impact violent
Sacul era făcut ca un balot, iar în sac părea a fi un cadavru. Lungimea sacului negru, dar și volumul lui, era de statura unui om.
Sacul era legat bine cu sfoară groasă de cânepă”, a scris clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu.
Citește și: Incendiu în parcarea subterană a unui complex din Ștefăneștii de Jos
.”Dezmințire! Rămășițele Elodiei Ghinescu sunt zidite în peretele unei case de la țară!”, a mai scris prezăcătoarea, joi, pe platoforma sa online.
B1.ro