Carmen de la Sălciua, A fost nevoită să rămână pe banda de urgență

Carmen de la Sălciua a avut parte de o surpriză neplăcută în trafic. Mașina vedetei a avertizat-o că ceva nu este în regulă și astfel a fost obligată să staționeze pe banda de urgență, până la sosirea ajutoarelor.
Artista de muzică de petrecere nu a putut să nu împărtășească acest eveniment și cu fanii de pe rețelele de socializare, cărora le povestește tot ce face atât pe plan profesional, dar și personal. Carmen de la Sălciua i-a luat prin surprindere pe toți de data aceasta cu ultimul InstaStory.
Artista este foarte activă pe rețelele de socializare și nu se sfiește să le povestească internauților tot ce se întâmplă atât în viața ei profesională, dar și în cea privată. Ei bine, Carmen de la Sălciua petrece mult timp în mașină, căci mai tot timpul trebuie să ajungă dintr-un oraș în altul pentru a-și onora evenimentele, care nu sunt deloc puține. Astfel că nu este nimic ieșit din comun ca aceasta să facă sute de kilometru cu bolidul ei de lux.
Se pare, însă, că ultimul drum nu a fost lipsit de peripeții. Mașina vedetei a anunțat-o că a făcut pană, iar aceasta a fost nevoită să staționeze pe banda de urgență, până când va veni cineva care să o ajute să schimbe roata. Ea le-a povestit întâmplarea fanilor de pe rețelele de socializare. Din dezvăluirile ei, se pare că este pentru prima oară când Carmen de la Sălciua este pusă într-o astfel de situație neplăcută în trafic!
„Chiar mă gândeam. Oare nu fac și eu o pană?”, a scris Carmen de la Sălciua în dreptul imaginilor cu bordul bolidului ei de lux, care o anunță că roata din dreapta spate este dezumflată.

sursa

Citește și: Amna, vacanță de vis alături de noul iubit: „Viața este mai frumoasă”