
CCR a stabilit, marți, că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este constituțională, iar desființarea ei nu poate fi decisă decât de Parlament, potrivit unui comunicat de presă emis de Curtea Constituțională.
Dezbaterea în ședința publică din fața Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a avut loc în 20 mai, iar decizia a fost pronunțată marți.
Atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – procurorul general al României, în calitate de parte în dosar, cât și procurorul de ședință au solicitat ca, în analiza de constituționalitate pe care o efectuează, Curtea să țină seama de Hotărârea din 18 mai 2021, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-355/19, considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudențial sub aspectul constatării incidenței Deciziei 2006/928/CE în controlul de constituționalitate și, implicit, a încălcării art.148 din Constituție.
Citește și: Accident în Crișeni: Autoutilitară cu remorcă răsturnată în șanțul de pe marginea drumului