Daniil Medvedev s-a calificat sâmbătă dimineață, în a treia sa finală la US Open, după o partidă fabuloasă, jucată cu ibericul Carlos Alcaraz. Multe momente din meci au fost ireale, precum jocurile video.
Daniil Medvedev, favorit trei al turneului american, s-a impus în patru seturi, în semifinala jucată cu principalul favorit, Carlos Alcaraz.
Citește și: Liga Florilor: Minaur Baia Mare începe returul cu ambiții pentru cupele europene
După un prim set echilibrat, încheiat în tie-break, scor 7-6(7-3), rusul a defilat în setul doi pe care l-a câștigat cu 6-1.
Aflat la conducerea meciului, cu 2-0 la seturi, rusul și-a scăzut nivelul de joc în setul trei iar ibericul a profitat, adjudecându-și setul trei cu 6-3.
Setul al patrulea a fost de-a dreptul magnific. Ambii jucători au reușit puncte ireale, care au electrizat audiența de pe cea mai mare arenă de tenis din lume.
La 3-4, rusul a făcut break, după un game foarte lung. Apoi la 5-3 a servit pentru meci și finală. După ce a fost condus cu 15-40, Medvedev a egalat, a trecut în avantaj, a făcut rost de prima minge de meci pe care a ratat-o prin dublă greșeală. A mai făcut încp o dublă greșeală și i-a oferit pe tavă, lui Alcaraz o nouă minge de re-break. Dar ibericul a returnat afară, lungul de linie. Rusul a mai ratat încă două mingi de meci. Abia cu a patra șansă, rusul s-a impus și merge în finală unde îl așteaptă Novak Djokovic.
Citește și: Universitatea Cluj finalizează un transfer important pentru sezonul 2025
Prima finală jucată în 2019 a fost pierdută în fața lui Rafael Nadal, iar pe cea de-a doua a câștigat-o în fața lui Novak Djokovic în anul 2021.
Finala de duminică va fi reeditarea finalei din anul 2021, când l-a bătut pe Nole, în trei seturi, scor 6-4, 6-4, 6-4.