
Un incident șocant a avut loc pe o plajă turistică din sud-vestul Ecuadorului, unde poliția a descoperit cinci capete umane agățate și însoțite de un mesaj amenințător.
Descoperirea a fost făcută în Puerto Lopez, provincia Manabi, o zonă cunoscută pentru observarea balenelor. Recent, zona fusese zguduită de violențe între bande rivale, soldate la sfârșitul lunii decembrie cu nouă victime, printre care și un bebeluș.
Bandele criminale și recrudescența violenței în Ecuador
Duminică, pe rețelele sociale au apărut imagini cu cele cinci capete legate cu frânghii de doi stâlpi de lemn, cu fețele orientate spre mare, în mijlocul nisipului. Alături, pe o scândură, era scris un mesaj amenințător, adresat membrilor bandelor care extorcă comercianții și locuitorii, pretinzând protecție contra cost.
Ecuador, situat între Columbia și Peru, doi dintre principalii exportatori mondiali de cocaină, se confruntă cu o creștere a violenței din cauza luptei pentru controlul traficului între grupările locale, asociate cartelurilor mexicane și columbiene.
În ciuda politicii președintelui Daniel Noboa de combatere a crimei organizate, în primele șase luni ale anului 2025 au fost înregistrate peste 4600 de crime, ceea ce reprezintă o creștere de 47% față de aceeași perioadă a anului precedent. Aceasta într-o țară cu puțin peste 18 milioane de locuitori, unde violența afectează direct comunitățile locale și turismul.








CNC: revoluția controlului numeric în prelucrare modernă
Daca sunteti pasionat de gradinarit, este o idee buna sa infiintati o firma de amenajari ale...
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
RCA în 2026: Tarifele de referință au crescut cu peste 12%. Cine plătește mai mult și unde a...
De ce contează contextul unei zile
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Tehnologie CNC: investiție strategică pentru competitivitate
Îngrijire profesională animale de companie în Târgu Mureș: soluții locale pentru stăpâni res...
Rată mai mică sau perioadă mai scurtă? Cum alegi inteligent un credit ipotecar cu ajutorul u...
AUR acuză: suntem ignorați la Cotroceni, deși reprezentăm jumătate din țară