Dublă tragedie înainte de Crăciun. Doi soți de 27 și 25 de ani au murit într-un accident devastator

O tragedie cutremurătoare a avut loc pe o șosea din județul Bacău, unde doi soți foarte tineri și-au pierdut viața într-un accident rutier violent. Cei doi se pregăteau să trăiască una dintre cele mai fericite perioade din viața lor, însă planurile le-au fost curmate brusc.

Cum s-a produs accidentul din județul Bacău

Diana și George, în vârstă de 27, respectiv 25 de ani, au murit în urma accidentului produs în orașul Moinești. Cei doi soți urmau să devină părinți în anul 2026 și intenționau să le dea vestea familiilor în perioada sărbătorilor, însă nu au mai apucat să o facă.

Impactul a fost extrem de violent. Diana a murit pe loc, iar George a fost preluat de echipajele medicale și transportat de urgență la spital. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de medici, tânărul a decedat la scurt timp după internare.

Potrivit martorilor, autoturismul în care se aflau cei doi soți a fost lovit frontal de un alt vehicul, al cărui șofer ar fi intrat într-o depășire fără să se asigure. Martorii susțin că acesta circula cu o viteză foarte mare. „Păi avea 200, impactul a făcut 400. Că la impact se dublează. De asta a rupt-o. Avea 200 la impact”, a declarat un martor pentru Observator News.

În urma coliziunii, traficul din zonă a fost complet blocat pentru intervenția echipajelor de urgență și pentru desfășurarea cercetărilor la fața locului. Șoferul care ar fi provocat accidentul, în vârstă de 32 de ani, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.

Publicitate
De la Parteneri