Actualitate

Explozie puternică într-un bloc din Piatra Neamţ

O explozie puternică a avut loc duminică, la ora 8:36, la un apartament de pe strada Bistriței, Piatra Neamț. O persoană a suferit arsuri pe corp, 20 de oameni au fost evacuaţi din bloc.
O explozie a avut loc, duminică dimineaţa, la etajul I al unui bloc P+4 din Piatra Neamț. Suflul deflagrației a fost puternic, bucăți de sticlă sărind la peste 20 de metri de bloc.

Două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de transport victime multiple și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă s-au deplasat la faţa locului.
La locul evenimentului a fost găsită o victimă (un bărbat de 59 de ani), conștientă dar cu arsuri de gr. II și III la nivelul membrelor inferioare/superioare, față și gât. Bărbatul a fost transportat la spital.

Explozia a fost generată de o butelie. Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate din bloc.

A fost făcută verificarea structurii de rezistenţă a blocului de catre cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții și nu sunt probleme.

Romaniatv.net