Extremistul AUR a ratat din nou: moțiunile au picat

Extremistul AUR, George Simion, continuă seria de eșecuri, fără să reușească nimic concret. Fiecare moțiune depusă se lovește de refuzul Parlamentului, iar acțiunile sale se transformă într-un spectacol de spume, urlete și amenințări fără sens. În loc să construiască și să propună soluții, Simion instigă, strigă și încearcă să intimideze, dar fiecare gest disperat îl arată tot mai izolat și incapabil să adune sprijin real pentru planurile sale.

Opoziția condusă de AUR, împreună cu SOS România, POT și o parte din parlamentarii neafiliați, nu a reușit să strângă voturile necesare pentru a demite Guvernul Bolojan, iar toate cele patru moțiuni de cenzură au fost respinse. Deși inițiativele au fost susținute inițial prin semnături, în momentul votului numărul de voturi „pentru” a fost mai mic, indicând lipsa sprijinului atât în rândul guvernului, cât și parțial în rândul opoziției.

Moțiunile și dezbaterile parlamentare

Prima moțiune a obținut 108 voturi „pentru”, a doua 121, a treia 120, iar a patra 119, departe de cele 233 necesare pentru adoptare. Fiecare ședință a durat aproximativ două ore, iar ziua a început cu un scandal provocat de reprezentanții AUR, care anunțaseră că nu vor participa, încercând să blocheze formarea majorității parlamentare. Ulterior, parlamentari ai PSD, PNL, USR și UDMR s-au alăturat dezbaterilor, asigurând cvorumul necesar pentru validarea votului.

Premierul Ilie Bolojan a criticat moțiunile, arătând că acestea reflectă lipsă de logică și preocupări electorale, ignorând interesul național. Șeful Executivului a afirmat că guvernul nu poate fi blocat prin moțiuni de tip „Cațavencu”, care propun modificări doar în aspecte neesențiale, subliniind că reformele se fac cu responsabilitate și bună credință.

Opoziția mai are la dispoziție două zile pentru a contesta la Curtea Constituțională proiectele asumate de Guvern, incluzând reformele din Sănătate, companiile de stat, companiile autofinanțate și modificările fiscale. Dacă acestea vor trece testul constituțional, se consideră adoptate și intră în vigoare. Cel de-al treilea pachet fiscal, care include reforma administrației locale, a fost amânat până la jumătatea lunii septembrie din cauza blocajului din Coaliție, iar liderii partidelor urmează să decidă dacă reducerea se va aplica cheltuielilor locale sau posturilor din administrație.

De la Parteneri