
Sunt aproximativ 200.000 de persoane care își vor pierde ajutorul social cunosut sub numele de „Venit de cetățenie”, odată cu introducerea noilor măsuri ale guvernului Meloni.
„În ceea ce privește numărul de persoane pe care le considerăm angajabili, în intervalul de vârstă 18-59 de ani, la începutul anului, odată cu modificarea, prognozam în jur de 400.000 de persoane. Acum cei care vor rămâne fără acest venit, deoarece nu sunt considerați vulnerabili sunt în jur de 200.000”, a spus ministrul Muncii în guvernul Meloni, Marina Calderone.
Ministrul a precizat apoi că referința, când vine vorba de cifre, este întotdeauna la gospodării, întrucât aceasta era definiția pe care a dat-o Venitul de Cetățenie: „75% sunt formate din gospodării monoparentale, deci cu o singură componentă”
Calderone apără apoi guvernul de acuzațiile făcute de opoziție, potrivit cărora coaliția ar pune în aplicare măsuri împotriva persoanelor vulnerabile.
Citește și: Europa trebuie să participe la negocierile de pace pentru Ucraina
„Încercăm să evidențiem un concept fundamental și anume că adevărata rețetă împotriva sărăciei este munca. Acestea sunt bazele pe care am construit reforma venitului de baza”, susține ministrul.
Citește și: Tragedie în Guatemala: Un autobuz s-a prăbușit într-o râpă, zeci de morți