INCENDIU-23 de persoane au fost rănite în urma unui incendiu produs în New York

Cel puţin 23 de persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit, marţi, într-o clădire de apartamente situată în cartierul Bronx din oraşul american New York, au anunţat autorităţile locale.
Daniel Nigro, comisar al Departamentului de Pompieri din New York, a precizat că toate persoanele care au avut nevoie de îngrijiri medicale se află în stare stabilă, adăugând că printre răniţi s-au numărat şi câţiva copii.

„Unităţile noastre au sosit rapid la faţa locului şi s-au confruntat imediat cu flăcările. Zeci de oameni au fost evacuaţi de către pompieri. Din fericire, toată lumea va fi în regulă”, a declarat Nigro, potrivit Mediafax.

Citește și: Concedieri la stat în 2025: Guvernul ia măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor

Incendiul a izbucnit la ora locală 5.30 (17.30, ora României) în interiorul unei clădiri de apartamente cu patru etaje. Peste 200 de pompieri au ajuns la faţa locului, ei reuşind să stingă flăcările abia după câteva ore.

Autorităţile au anunţat că au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incendiului.

Citește și: Incendiu într-o casă din județul Cluj, provocat de un accident în bucătărie. Un bărbat a suferit arsuri și primește îngrijiri medicale

Săptămâna trecută, 12 persoane, printre care şi patru copii, au murit în urma unui incendiu de proporţii care a izbucnit într-o clădire de apartamente din metropola New York.

Romaniatv.net

Citește și: Accident rutier la ieșirea din Jibou: o femeie și un copil din Someș-Odorhei, răniți în urma impactului

Lasă un răspuns