Lovit cu răngi metalice, legat cu o funie la gât și aruncat într-un beci

Doi bărbați de 37 și 38 de ani din raionul Ialoveni au fost reținuți pentru patru capete de acuzare. Potrivit oamenilor legii, la 10 august 2022, aceștia s-au deplasat la domiciliul unui bărbat din raionul Ialoveni care i-ar fi furat o bovină, unde, cu intenția de a-l răpi, sub un pretext inventat, l-au indus în eroare să se deplaseze la domiciliul unuia din bărbați.
După ce au ajuns la destinație, i-au aplicat lovituri victimei, utilizând răngi metalice, l-au legat de gât cu o funie și l-au târât în beciul din gospodărie, unde au continuat să-i aplice lovituri, timp de aproximativ o oră, pe parcurs impunându-l să recunoască furtul. Ca rezultat al aplicării loviturilor, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale ce se califică ca vătămare medie.

Ulterior, l-au stropit pe bărbat cu o substanță ușor inflamabilă, amenințându-l că dacă nu recunoaște sustragerea, îl vor incendia.

Citește și: Concedieri la stat în 2025: Guvernul ia măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor

Fiind supus unor chinuri de o cruzime deosebită și percepând ca reale amenințările aduse, a fost nevoit să declare, că el a sustras bovina. În continuarea acțiunilor infracționale, învinuiții au dus victima la marginea unui sat, la presupusul loc al sustragerii bovinei, fiind impus să indice particularitățile acestuia, însă arătând la un alt loc, victima, care era cu mâinile legate și cu funia la gât, a fost bătută în continuare cu o bucată de lemn.

Învinuiții s-au întors înapoi la domiciliul unuia din ei, au legat victima de un scrânciob și au continuat să o maltrateze, iar unul din învinuiți, a scos o armă de vânătoare cu care, inițial a efectuat o împușcătură în aer, mai apoi i-a pus țeava acestei arme victimei la tâmplă și i-a solicitat transmiterea sumei de 13000 lei, menționând că în cazul nerecuperării imediat a prejudiciului pretins, următoarea împușcătură o va primi în cap.

Citește și: Incendiu într-o casă din județul Cluj, provocat de un accident în bucătărie. Un bărbat a suferit arsuri și primește îngrijiri medicale

În rezultatul amenințărilor, victima a transmis suma de 10900 lei. Pe faptul circumstanțelor stabilite, a fost începută urmărirea penală în temeiul a patru componențe de infracțiuni: răpirea unei persoane; vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale și a sănătăţii; ameninţarea cu omor; șantajul”, menționează Procuratura.

La data de 23 ianuarie, bărbații au fost reținuți de procurori și puși sub învinuire, urmând a fi adresate demersuri privind aplicarea măsurii preventive -arestul preventiv.

Citește și: Accident rutier la ieșirea din Jibou: o femeie și un copil din Someș-Odorhei, răniți în urma impactului

sursa