Politica

Ludovic Orban, acuzat pentru că a adoptat modelul Liviu Dragnea și vrea să devină un conducător unic

Ultimele mișcări politice și declarații publice făcute de Ludovic Orban, președintele PNL, au fost aspru criticate de jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
În Partidul Național Liberal (PNL) are loc o luptă internă, pentru putere, între premierul Florin Cîțu și președintele formațiunii, Ludovic Orban. Șeful Executivului a dat de înțeles în mai multe ocazii că ar fi interesat să preia conducerea partidului, după următoarele alegeri, în timp de fostul prim-ministru ar vrea să mai câștige încă un mandat. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat frământările care se petrec în interiorul PNL și a spus că Ludovic Orban a adoptat „modelul Dragnea”.

Cristian Tudor Popescu îl critică pe Ludovic Orban
„Domnul Orban nu şi-a anunţat doar candidatura, şi-a anunţat candidatura unică. A întrebat ce rost ar avea să mai candideze cineva… Eu sunt trecutul, prezentul şi viitorul PNL, eu ştiu tot ce mişcă în ţara asta, râul, ramul, de ce să mai candideze încă cineva? Se pare că modelul Dragnea de unic candidat a prins şi la domnul Orban.

Dragnea nu spunea acelaşi lucru? Văd că nu-l interesează pe domul Orban – că a mai făcut şi alte nefăcute, probabil tot în scop electoral – ce gândesc cetăţenii, alegătorii, cei care votează partidul în alegerile parlamentare, nu cei care au carnet de partid şi votează la Congres”, a spus Cristian Tudor Popescu

sursa