
Ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, aflată într-o vizită la Kiev, a povestit că a fost nevoită să se adăpostească într-un buncăr în timpul atacurilor aeriene lansate de Rusia asupra capitalei Ucrainei. Potrivit agenției dpa, citată de Agerpres, atacurile din cursul nopții s-au soldat cu cel puțin doi morți și 12 răniți.
Katherina Reiche: „A fost o experiență dureroasă și o realitate zilnică pentru ucraineni”
Reiche a declarat, într-o conferință de presă, că noaptea petrecută în Kiev i-a arătat cât de grea este viața de zi cu zi a ucrainenilor. „A fost o experiență dureroasă pentru mine și, din păcate, o parte tristă a vieții de zi cu zi a ucrainenilor. Acea noapte mi-a arătat foarte clar că atacurile Rusiei asupra populației ucrainene urmăresc epuizarea acesteia”, a spus ministrul german.
Ea a sosit în Ucraina vineri, în fruntea unei delegații germane, pentru o vizită de câteva zile. Reiche a avertizat asupra riscurilor generate de distrugerea infrastructurii energetice, mai ales înainte de iarnă, și a promis ajutor pentru reconstrucția sistemului de electricitate și încălzire.
„Germania nu va abandona poporul ucrainean”, a subliniat Reiche.
Președintele Volodimir Zelenski a transmis că Rusia a folosit nouă rachete balistice și zeci de drone în atacul nocturn asupra Kievului, vizând infrastructura civilă și energetică a capitalei.








CNC: revoluția controlului numeric în prelucrare modernă
Daca sunteti pasionat de gradinarit, este o idee buna sa infiintati o firma de amenajari ale...
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
RCA în 2026: Tarifele de referință au crescut cu peste 12%. Cine plătește mai mult și unde a...
De ce contează contextul unei zile
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Tehnologie CNC: investiție strategică pentru competitivitate
Îngrijire profesională animale de companie în Târgu Mureș: soluții locale pentru stăpâni res...
Rată mai mică sau perioadă mai scurtă? Cum alegi inteligent un credit ipotecar cu ajutorul u...
AUR acuză: suntem ignorați la Cotroceni, deși reprezentăm jumătate din țară