
Moţiunea împotriva ministrului Marcel Vela a trecut
Senatul a adoptat, marţi, în şedinţa de plen, moţiunea simplă „Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie„, depusă de social-democraţi împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela.
Moţiunea simplă depusă împotriva ministrului de Interne Marcel Vela a trecut cu 65 de voturi pentru şi 25 împotrivă. Votul a fost exprimat cu bile.
Moțiunea simplă reprezintă o poziţie cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
Moțiunea NU produce efecte juridice, adică NU atrage demiterea ministrului. Decizia de demitere aparţine Guvernului din care face parte.







