
Munca nedeclarată și plata salariilor „în plic” continuă să fie o problemă profundă a pieței muncii din România, potrivit raportului „OCDE Economic Surveys: Romania 2026″. Documentul arată că economia informală rămâne extinsă, cu efecte negative asupra colectării taxelor, concurenței între firme și protecției sociale a angajaților.
Cum funcționează salariile „în plic”
Una dintre cele mai răspândite forme ale economiei informale este declararea unui salariu minim oficial, în timp ce diferența se plătește în numerar, fără a fi raportată la stat. OCDE explică că această practică apare frecvent acolo unde taxarea muncii este ridicată și controlul fiscal insuficient. Fenomenul este alimentat și de diferența mare dintre costul total al muncii pentru angajator și venitul net al angajatului.
Sectoarele cel mai afectate sunt agricultura, construcțiile și diverse servicii ocazionale, iar zonele rurale înregistrează o incidență mai mare, unde activitățile de subzistență și munca în afaceri familiale sunt frecvent neînregistrate oficial.
Riscurile pentru angajați
Deși avantajoasă pe termen scurt, munca la negru expune angajații unor riscuri serioase. Veniturile nedeclarate nu sunt luate în calcul la calculul pensiei sau al altor drepturi sociale. Totodată, angajații nu pot dovedi veniturile reale în cazul unui conflict de muncă. OCDE avertizează că lucrătorii din economia informală sunt excluși adesea din sistemele de asigurări de sănătate și pensii, ceea ce crește riscul de sărăcie la vârsta pensionării.
Efecte asupra economiei
Firmele care recurg la munci la negru au costuri mai mici și concurează neloial cu cele care respectă legea. Statul pierde venituri importante din taxe și contribuții sociale, reducând resursele disponibile pentru sănătate, educație și pensii.
Ce recomandă OCDE
Pentru combaterea fenomenului, raportul recomandă digitalizarea administrației fiscale, dezvoltarea unor sisteme de control bazate pe analize de risc și reducerea barierelor administrative care împiedică trecerea lucrătorilor din economia informală în cea formală. „Îmbunătățirea colectării taxelor și reducerea economiei informale sunt esențiale pentru consolidarea finanțelor publice și pentru funcționarea eficientă a pieței muncii”, se arată în document.








Unde găsești rapid semnificația unei zile fără să pierzi timp
Grădina versus Înghețul: Ghid de intervenție rapidă pentru nopțile critice de primăvară
De ce tot mai mulți utilizatori preferă platformele simple
Managementul Riscului de Îngheț: Cum salvăm culturile de primăvară în fața oscilațiilor termice
Președintele Poloniei a vizitat sanctuarul urșilor de la Zărnești și a adoptat un urs
Cum arată o platformă utilă în viața de zi cu zi
Un obicei simplu care îți poate schimba modul în care privești fiecare zi
Ghidul călătorului informat: Cum să faci corect o rezervare online pentru vacanță în 2026?
De ce contează contextul unei zile
Piața Imobiliară din Brașov în 2026: Ghid pentru Investiții Sigure și Tranzacții de Succes
De la informație haotică la claritate zilnică
5 Greșeli fatale care îți pot distruge grădina la primul îngheț de primăvară
Ceapa verde, aliatul secret al oricărei diete de slăbit
Restaurant à la carte şi cazare în Bacău pentru un city-break reuşit
Rată mai mică sau perioadă mai scurtă? Cum alegi inteligent un credit ipotecar cu ajutorul u...
AUR acuză: suntem ignorați la Cotroceni, deși reprezentăm jumătate din țară