Doi bărbați au fost găsiți azi împușcați pe un câmp, la Nisipuri, în apropiere de Târgoviște, iar Poliția investighează ce s-a întâmplat.
”Pe un câmp au fost găsite cele două persoane decedate. Nu putem spune ce fel de armă a fost folosită, cercetările se fac de către polițiști și procurori”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, Alexandra Niculae.
Cei doi bărbați au 40 de ani și, respectiv, 49 de ani.
Citește și: Concedieri la stat în 2025: Guvernul ia măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor
Un trecător a văzut trupurile și a alertat Poliția. Cercetările sunt în desfășurare pentru a se stabili ce s-a întâmplat.
Potrivit antena3.ro, unul dintre cei doi bărbați era consilier local.